Dan Petrescu, previziune asupra naționalei: ce a spus despre calificarea la Mondial + ”Tricolorii” remarcați
articol scris de Digi Sport19.10.2024, 08:02
Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit despre naționala României, după meciurile din octombrie, din Liga Națiunilor.
SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Petrolul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
România le-a învins în Grupa C2 pe Cipru, scor 3-0, și pe Lituania, scor 2-1.
Dan Petrescu o vede pe România calificată la Mondialul din 2026
După ce a văzut prestațiile naționalei din Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu (79 de ani), Dan Petrescu susține că România nu are cum să scape calificarea la Campionatul Mondial din 2026, care va avea loc în Canada, Mexic și SUA.
”Bursucul” a rămas impresionat de la echipa națională de trei jucători: Dennis Man, Valentin Mihăilă și Denis Drăguș.
”Eu de mult nu am mai văzut echipa naţională să arate atât de bine. Indiferent cine a fost adversarul, pentru că şi cei din Lituania au jucat foarte bine şi ne-au pus probleme mari. O echipă mare câştigă şi când joacă mai puţin bine… şi când a fost condusă a revenit.
Eu nu mai văd cum noi nu putem să ne calificăm la Mondiale de data asta, ar fi timpul să ne calificăm. Echipa arată foarte bine, chiar mă uit cu plăcere la meciuri. Cred că meritul nu este numai al lui Mircea Lucescu, este şi al lui Edi Iordănescu care a fost înainte.
Au făcut o echipă fantastică. Meritul lui Lucescu este că nu a schimbat! Până să îl pună pe Lucescu eu am spus că mi-aş dori să fie un antrenor cu experienţă ales la naţională, pentru că dacă venea un băiat mai tânăr sigur venea cu ceva idei noi. Lucescu la experienţa lui şi-a dat seama că echipa asta nu trebuie schimbată şi a făcut foarte bine.
Man, Mihăilă și Drăguș, remarcații lui Dan Petrescu de la națională
A mai adus idei noi (n.r. Mircea Lucescu), dar se vede că sunt omogeni. Dacă nu se accidentează Mihăilă, Man şi cu Drăguş, toţi trei care arată foarte bine, avem şanse foarte foarte mari spre 100% să ne calificăm la Mondial. Asta e părerea mea. De mult nu mai mai zis asta, pentru că nu simţeam aşa o echipă bună spre foarte bună cum avem noi acum la naţională. Şi vezi şi un spirit fantastic.
Noi nu aveam aşa fani peste tot, în toată lumea, să vină după noi. Nu erau aşa mulţi. Nu luau viză aşa mulţi. Poate în America erau mulţi că erau pe acolo, dar în rest… unde jucăm, stadionul e plin de români. Şi în Cipru erau numai români.
Cred că şi fanii care vin la meciuri aduc ceva. Jucătorii simt asta, sunt pe val… ce vorbesc după meci îmi place, sunt foarte modeşti, nimeni nu şi-a luat-o în cap. E foarte important”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026 urmează să aibă loc în luna decembrie.
Program România, Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
Etichete: romania , dan petrescu , cm 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grup internațional de cercetători și experți de top au avertizat că bacteriile care sunt create...