Exclusiv Daniel Pancu e sigur: ”Avem trei arme”. Cum poate România să învingă Turcia
articol scris de Digi Sport19.03.2026, 16:26
A mai rămas o săptămână până la marele meci Turcia- România, de la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, iar Daniel Pancu (48 de ani) este încrezător în șansele ”Tricolorilor”.
Echipa Nationala SuperLiga: Rapid - Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
- Duelul de la Istanbul se va disputa joi, 26 martie 2026, pe stadionul lui Beșiktaș, de la ora 19:00.
Daniel Pancu: ”Turcia e o echipă vulnerabilă, ei nu au apărare”
ÎN DIRECT la Liga Digi Sport, Daniel Pancu (27 de selecții - 9 goluri) condideră că echipa națională are 40% de a trece de echipa Turciei.
Mai mult, actualul tehnician al CFR-ului a numit și armele ”Tricolorilor” pentru meciul de la Istanbul.
”Avem trei arme: nea Mircea, care știe fotbalul turc, Hagi o simte acum, Mihăilă o simte și el acum. Sunt elemente importante. Dacă nu aveam pe nimeni, sunt convins că aveam probleme.
Vor fi zeci de milioane de steaguri la ora meciului prin oraș. Cred că va fi o diferență între meciurile lui Beșiktaș și cel al echipei naționale.
Nu cred că o să fie intensitatea la fel ca la un meci al lui Beșiktaș. Când joacă ei, uneori se pleacă de le 3, 4-0. Am fost la un meci cu ultima clasată, stadionul era arhiplin. E greu de descris în cuvinte când joacă Beșiktaș.
Nu întâmplător au ales stadionul ăsta. Aici cu 40 de mii în tribune... o să fie suportul fanilor.
Sub 50%, pentru că jucăm în deplasare, undeva la 40%. Tricolorii au valoare, revine Drăgușin, revenirea lui e foarte importantă. Turcia e o echipă vulnerabilă, ei nu au apărare. Sunt cuceritori, lasă multe spații, se poate decide la un contraatac, la o fază fixă.
Nea Mircea cunoaște profilul jucătorului turc, asta e foarte important.
Mihăilă e un jucător care cunoaște campionatul. Dacă e bine, acum pare că e foarte bine, va avea spații, mai ales că Turcia e o echipă ofensivă.
Am fost selecționer timp de 3 ani. Orice antrenor și orice conducător poate propune jucători la echipa națională. Eu nu am avut vreo problemă cu asta, dar cu nea Mircea nu-mi permit să fac asta”, a spus Daniel Pancu.
- Citește și: Va juca la barajul Turcia - România și a făcut un anunț clar: ”Ar fi o rușine să nu ne calificăm”
Stranierii convocați de principiu de Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia, pentru Cupa Mondială
PORTARI
Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 5/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Adrian ȘUT (Al Ain | EAU, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Marius CORBU (Ferencvaros | Ungaria, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11);
ATACANȚI
Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Ioan VERMEȘAN (Hellas Verona | Italia, 0/0).
Etichete: romania , echipa nationala , daniel pancu , turcia-romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cetățenii ruși ar trebui să fie relocați din marile orașe cu peste un milion de locuitori în sate...