Oficial Echipele de start la Slovacia - România! Modificări la ”Tricolori” față de meciul cu Turcia
articol scris de Digi Sport31.03.2026, 20:46
România o înfruntă pe Slovacia de la 21:45, în cadrul unul meci amical, la Bratislava.
Echipa Nationala Fotbal: Armenia - Moldova, marți, 18:55, DGS 4
Fotbal: Ungaria - Kazahstan, marți, 20:00, DGS 1
Meciul Slovacia - România poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România. Duelul va putea fi urmărit în premieră și la Digi Sport 1, vineri dimineață, de la 01:30.
Burcă, Marin, Hagi și Mihăilă, lăsați pe banca de rezerve la meciul Slovacia - România
Față de meciul cu Turcia, scor 0-1, în primul 11 al ”Tricolorilor” s-au efectuat patru modificări. Ghiță, Tănase, Stanciu și Baiaram joacă titulari în locul lui Burcă, Marin, Hagi și Mihăilă.
Atât Slovacia, cât și România au ales să joace meciul amical de la Bratislava în sistem 4-3-3.
Cum Mircea Lucescu (80 de ani) este internat la spital în București, ”Tricolorii” vor fi dirijați de pe margine de secundul Ionel Gane.
Echipele meciului Slovacia - România
Slovacia (4-3-3): Rodak - Valjent, Vavro, Obert, Hancko - Rigo, Lobotka, Benes - Suslov, Strelec, Haraslin
Rezerve: Dubravka, Takac, Pekarik, Gyomber, Mraz, Tupt, Hrosovsky, Krcik, Kapralik
Selecționer: Francesco Calzona
România (4-3-3): Ionuț Radu - Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu - Fl. Tănase, Vl. Dragomir, Stanciu - Man, Bîrligea, Baiaram
Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, Miculescu, Ianis Hagi, Burcă, Mihăilă, M. Coman, Sorescu, Ad. Rus, Screciu, Dobre, Petrila, R. Marin, Ciubotaru
Selecționer: Ionel Gane
După meciul cu Slovacia, Gică Hagi ar urma să preia naționala României. Adrian Mutu, mesaj pentru FRF
Adrian Mutu le-a transmis celor de la FRF să îl lase pe Gică Hagi pe banca primei reprezentative minimum patru ani, pentru a prinde calificările pentru European și Mondial, pentru a avea timp să-și implementeze ideile.
”Era datoria lui nea Mircea să spună stop imediat. Sunt antrenori, chiar și eu, dar nu asta e problema. Lui Gică Hagi trebuie să îi lași un European și după și un Mondial. Cred că Mircea Lucescu merită respectul nostru și al celor de la Federație, să îl lase să decidă dacă să continue sau nu. Nu știu dacă o schimbare ar fi fost bună în momentul ăla. Eu mi-aș fi asumat. Dar nu e vorba aici de mine neapărat
Să ne decidem cum creștem generațiile. Să spunem e ușor, dar nimeni nu face nimic. Aici îmi vine în minte Belgia, cum și-au dat reset după ce au ratat câteva calificări. Și a ieșit generația lor de aur, cu De Bruyne și așa mai departe. Cred că pretențiile noastre pe care ar trebui să le avem, calificarea, participarea la un turneu final, ar trebui să fie normale, la istoria pe care o avem. Dacă nu implementăm ceva la nivel de întreagă țară și toate academiile să vorbească aceeași limbă… Prin reguli, prin schimbare de mentalitate.
Primăria, Consiliul Județean să ajute echipa fanion a orașului respectiv, nu văd nicio problemă. Dar dacă acolo conduce primarul pentru că îi va folosi în campanie, nu e cel mai corect. Dacă pune oameni care înțeleg fotbalul, e altceva. Belgia a început acea reformă, una dintre idei era să îi formeze în Belgia și să îi trimită să îi șlefuiască în străinătate. Trebuie să investești în infrastructură, în antrenori. Să ai o strategie comună”, a spus Adrian Mutu, la Fotbal Club.
Mircea Lucescu și-a dat acordul pentru revenirea lui Gică Hagi la naționala României! Răzvan Burleanu a lucrat la mutare
În direct la Digi Sport 1, jurnalistul Dan Filoti a oferit detalii despre revenirea lui Gică Hagi pe banca naționalei României. Acesta a transmis că Răzvan Burleanu și l-a dorit enorm pe ”Rege” pe banca primei reprezentative.
Mircea Lucescu a știut de dorința lui Răzvan Burleanu și și-a dat acordul încă din timpul mandatului său pentru revenirea lui Gică Hagi pe banca naționalei României.
”Eu știu că Răzvan Burleanu a luat-o pe cont propriu și numirea selecționerului, a lui Gică Hagi, a fost strict, ca niciodată, apanajul său. Nu s-a mai consultat cu nimeni altcineva.
Chestiunea asta a hotărât-o cu mult timp înainte. Și cu acordul lui Mircea Lucescu. Ne facem că nu înțelegem. Eu știu că asta a fost”, a dezvăluit Dan Filoti, la Liga Digisport.
VIDEO cu dezvăluirea lui Dan Filoti despre cum s-a ajuns la varianta Gică Hagi înapoi pe banca naționalei României
Mandatul lui Mircea Lucescu este, practic, încheiat. România mai are de jucat amicalul de marți cu Slovacia, la care ”Il Luce” nu va fi prezent, din cauza problemelor de sănătate.
Etichete: romania , mircea lucescu , slovacia , amical romania , ionel gane , echipe de start , slovacia romania , echipa slovacia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şoferul de TIR care a provocat accidentul rutier din Constanța, de luni seară, când a lovit 10...