Screenshot 2024-03-27 at 00.20.40
Ianis Hagi, cerut titular la echipa națională: ”E singurul care poate face diferența”
Exclusiv ”Cazul Ianis” continuă: cum ar fi reacționat Edi Iordănescu, după ce a fost ”înțepat” de Gică Hagi
Screenshot 2024-03-28 at 22.53.08
Urmează un ”exod” de la FCSB: cinci jucători sunt pe picior de plecare! Doi fotbaliști pot veni în vară, unul e sigur
Digi Sport 1 Live
Acum

România - Macedonia de Nord 3-2. Tricolorii au fost egalați de la 2-0, dar Ianis Hagi l-a salvat pe Rădoi

articol scris de Octavian Vasilescu
25.03.2021, 23:10

România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, în primul meci din preliminariile CM 2022.

FOTBAL:ROMANIA-MACEDONIA DE NORD, PRELIMINARIILE CM 2022 (25.03.2021)
Florin Tănase a marcat primul gol al României în preliminariile CM 2022 / Foto Sport Pictures
  • SuperLiga: Voluntari - Hermannstadt, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Sepsi - CFR, vineri, 20:30, DGS 1

Tricolorii au condus cu 2-0, au fost egalați, dar Ianis Hagi a înscris golul victoriei în minutul 86. Urmează meciul cu Germania, duminică. Nemții au trecut fără emoții de Islanda, scor 3-0.

România - Macedonia de Nord 3-2

  • Germania - Islanda 3-0 (Goretzka 2, Havertz 7, Gundogan 56)
  • Liechtenstein - Armenia 0-1 (Frommelt 84-aut.)

Arbitru: Fabio Verissimo (Portugalia). Asistenți: Luis Campos și Bruno Rodrigues
Stadion: Arena Națională

  • România:  Niță - Ov. Popescu, Burcă, Chiricheș (cpt.), Bancu - Stanciu (Bicfalvi 76), Marin - Man (Maxim 76), Tănase (I. Hagi 76), Coman (Mihăilă 14) - Keșeru (Pușcaș 63)
  • Rezerve: Lazar, Radu – Mogoș, Toșca, Nedelcearu, Cicâldău, Camora
  • Antrenor: Mirel Rădoi
  • Macedonia de Nord: Dimitrievski - Bejtulai, Musliu, Ristevski - Ristovski, Nikolov (Ademi 55), Bardi, Alioski - Elmas - Pandev (cpt.) (Trajkovski 78), Nestorovski (Stojanovski 55)
  • Rezerve: Bogatinov, Siskovski - Askovski, Radeski, Hasani, Ibraimi, Avramovski, Velkoski, Spirovski
  • Antrenor: Igor Angelovski

Galerie Foto

Minutul 90+3: Fluier final! România se impune dramatic cu 3-2, după ce oaspeții au egalat de la 2-0 și au mai avut un gol anulat pentru ofsaid în prelungiri. Ianis Hagi a readus România în avantaj după ce Macedonia de Nord a egalat, iar duminică va avea loc duelul cu Germania.


Minutul 86: GOOOOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Ianis Hagi a primit de la Răzvan Marin și a șutat la colțul lung, din 12 metri. Mingea a trecut printre picioarele unui fundaș și s-a oprit în plasă. Hagi îl salvează pe Rădoi, care trebuie să lucreze serios cu fundașii naționalei.

Minutul 84: GOL Macedonia de Nord! Incredibil! Trajkovski a scăpat singur cu Niță și egalează.

Minutul 83: GOL Macedonia de Nord! Ademi înscrie din apropiere și oaspeții vor forța egalarea în ultimele minute.

Minutul 76: Rădoi face trei schimbări dintr-un foc. Intră Ianis Hagi, Eric Bicfalvi și Alex Maxim, ies Nicolae Stanciu, Florin Tănase și Dennis Man.

Minutul 74: Ocazie pentru Macedonia de Nord. Ademi a șutat din opt metri, după un carambol în careul nostru, dar Niță a reținut.

Minutul 66: Ocazie pentru Macedonia de Nord. Florin Niță le-a oferit o lovitură liberă indirectă oaspeților, după ce a luat în brațe o pasă venită de la Răzvan Marin. Ademi a șutat, dar Ovidiu Popescu a spart zidul și a blocat.

Minutul 63: A doua schimbare a României. Intră George Pușcaș, iese Claudiu Keșeru.

Minutul 50: GOOOOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Valentin Mihăilă a șutat superb de la 23 de metri, iar mingea s-a oprit în plasa laterală.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Minutul 46: S-a reluat partida.

Minutul 45+2: Pauză pe Arena Națională! România conduce după golul marcat de Florin Tănase în minutul 28. Iată cifrele reprizei:

Minutul 45+2: Ocazie pentru România. Ovidiu Popescu a trimis în fața porții după un carambol în careul Macedoniei de Nord, însă Mihăilă nu a ajuns la balon.

Minutul 42: Răzvan Marin a avansat foarte bine până în careul advers, i-a lăsat mingea lui Mihăilă, dar șutul jucătorului de la Parma s-a dus direct în tribună.

Minutul 32: O nouă ocazie pentru Macedonia de Nord. Pandev i-a pasat perfect lui Elmas, care a șutat în plasa laterală dintr-o poziție ideală. Tricolorii scapă și de această dată, a fost a treia ocazie importantă a oaspeților.

Minutul 28: GOOOOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Florin Tănase îl învinge pe Dimitrievski. Vlad Chiricheș a surprins prin apariția sa la 30 de metri și i-a pasat ideal lui Tănase, care a păcălit defensiva adversa și a scăpat singur cu portarul advers. Golgheterul Ligii 1 a înscris cu mult calm, cu un șut la colțul lung.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Minutul 22: Ocazie pentru Macedonia de Nord. Burcă l-a scăpat din marcaj pe Pandev, care l-a lobat pe Niță. Mingea a căzut în spatele porții, astfel că scorul rămâne 0-0.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Minutul 18: O nouă șansă pentru România. Nicușor Bancu a șutat puternic din afara careului, dar Dimitrievski a reținut și de această dată.

Minutul 17: Prima ocazie a României. Dennis Man a pătruns în centru din flancul drept, după care a șutat puternic spre poarta Macedoniei de Nord. Dimitrievski a fost la post și a reținut balonul.

Minutul 14: Prima schimbare a României. Intră Valentin Mihăilă, iese Florinel Coman. Pentru Mihăilă este prima apariție în tricoul naționalei de seniori. Ovidiu Popescu este al doilea debutant pe care îl avem în teren.

Minutul 11: Florinel Coman nu mai poate continua. Șeptarul FCSB-ului a acuzat dureri musculare, Valentin Mihăilă a fost trimis la încălzire. Coman a ieșit la marginea terenului, vom juca în zece oameni pentru moment.

Minutul 8: Ocazie pentru Macedonia de Nord. Alioski l-a găsit excelent pe Nestorovski în centrul careului, dar atacantul advers a luftat. Mingea a ajuns la Pandev, care i-a așezat tot lui Nestorovski, dar atacantul lui Udinese a șutat peste poartă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Minutul 4: Niță anticipează excelent o centrare a lui Ristevski și culege balonul de la 11 metri.

Minutul 3: Răzvan Marin a centrat la colțul scurt din flancul drept, în urma unui corner, dar fundașii lui Angelovski au respins.

Minutul 1: A început meciul dintre România și Macedonia de Nord! Tricolorii debutează în campania pentru Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. Elevii lui Mirel Rădoi sunt obligați să câștige, pentru că lupta pentru locul 2 se anunță extrem de disputată.

Start în preliminariile Cupei Mondiale 2022! #HaiRomania 🇷🇴

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Joi, 25 martie 2021

UPDATE, 21:35: Surpriza lui Mirel Rădoi. Ilie Dumitrescu și Daniel Pancu s-au declarat surprinși de apariția lui Coman în primul 11.

UPDATE, 21:18: Gabi Balint a analizat echipa de start a României. Acesta susține că echipa ar fi fost alcătuită și cu gândul la jocul de peste trei zile, cu Germania, Mirel Rădoi alegând să-i lase pe bancă pe Valentin Mihăilă, Ianis Hagi sau George Pușcaș pentru a fi odihniți la partida de duminică.

UPDATE, ora 20:25: Avem echipa de start a României! Mirel Rădoi surprinde și menajează mai multe vedete.Echipa de start a României pentru meciul cu Macedonia de Nord:

  • Niță - Ov. Popescu, Burcă, Chiricheș, Bancu - Stanciu, Marin - Man, Tănase, Coman - Keșeru

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE, ora 20:15: Mirel Rădoi va sta pe bancă în acest meci! Selecționerul a fost testat negativ pentru COVID-19, astfel că și-a făcut apariția în vestiarul naționalei, unde jucătorii l-au primit cu aplauze.

UPDATE, ora 20:10: Până la fluierul de start al meciului România - Macedonia de Nord vă invităm să citiți interviul realizat de Andru Nenciu cu Robert Căruță, fost căpitan al naționalei U19, care în 2016 a evoluat pentru FK Bregalnica: "Acum, la naționala Macedoniei e un nucleu format din foști jucători de la tineret, așa cum și la noi au făcut pasul Ianis Hagi, Pușcaș sau Cicâldău", a spus Căruță, pentru Digi Sport.

UPDATE, ora 20:00: Macedonia de Nord va disputa în această seară meciul cu numărul 242 din istoria naționalei. În istoria lor, oaspeții din această seară au mai disputat o singură partida pe 25 martie, în anul 1998, când au învins Bulgaria într-un joc amical, scor 1-0.

UPDATE, ora 19:40: Ultimele imagini din vestiarul României. Delegația tricolorilor va ajunge în scurt timp la stadion.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE, ora 19:25: România a mai dat piept cu Macedonia de Nord în patru rânduri. Tricolorii s-au impus de trei ori, iar golaverajul este 11-4 în favoarea noastră. Ultimul duel direct a avut loc în 2010, când Macedonia de Nord s-a impus cu 1-0 într-un joc amical.

UPDATE, ora 18:30: Semnal de alarmă pentru România! Fotbalistul ”magnific” care poate pune probleme în meciul cu Macedonia.

UPDATE, 18:15: Sfatul lui Lucian Sânmărtean pentru Nicolae Stanciu, înaintea debutului în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

UPDATE, 17:50: Presa din Macedonia de Nord mizează pe o victorie contra României: "Avem cea mai bună generație din istorie!"

UPDATE, 17:10: "Creierul" de la FCSB poate să fie asul din mâneca lui Rădoi: "E un jucător extrem de inteligent"

UPDATE, 16:25: În ce echipemant va juca România în această seară.

UPDATE, 14:55: Un titular al Macedoniei de Nord s-a accidentat la antrenamentul de aseară, de la București.

UPDATE, 12:35: Test negativ pentru Mirel Rădoi! Selecționerul așteaptă încă unul pentru a sta pe bancă diseară

UPDATE, 12:15: Gică Popescu, înaintea meciului cu Macedonia de Nord: "Trei puncte. Obligatoriu!"

UPDATE, 10:55: Cum ar putea arăta primul 11 al României la debutul în preliminariile CM 2022, contra Macedoniei de Nord.


Mirel Rădoi, selecționerul României, are șanse mici să fie pe bancă la partida de pe Arena Națională, după ce a fost depistat cu COVID-19 la data de 15 martie. În locul său ar urma să fie Nicolae Dică, secundul echipei naționale.

De partea cealaltă, Macedonia de Nord, formație calificată la EURO 2020, este antrenată de Igor Angelovski, selecționer care are a remarcat mai mulți jucători talentați în echipa României, precum Dennis Man, Valentin Mihăilă, Ianis Hagi sau Nicolae Stanciu.

România și Macedonia de Nord s-au mai întâlnit de patru ori, tricolorii câștigând patru dintre duelurile directe. În schimb, singura victorie a adversarilor noștri a venit în chiar ultima confruntare, în iunie 2010, după o partidă amicală.

Cele două formații fac parte din grupa J a preliminariilor CM 2022. Tot în această seară se mai dispută partidele Germania - Islanda și Liechtenstein - Armenia. Ulterior, România va înfrunta Germania (28 martie) și Armenia (31 martie).

LIVE TEXT România - Macedonia de Nord, ora 21:45. Echipa probabilă a tricolorilor

  • Echipa posibilă a României la primul meci din preliminariile CM 2022, contra Macedoniei de Nord: Niță - Mogoș, Burcă, Chiricheș, Camora - R. Marin, Stanciu - Man, I. Hagi, Mihăilă - Pușcaș.

LIVE TEXT România - Macedonia de Nord, ora 21:45. Nicolae Dică: "România este favorită contra Macedoniei de Nord"

"Nu cred că Macedonia de Nord este favorită. Într-adevăr, ei sunt calificaţi la EURO 2020. Dar eu nu privesc aşa acest meci. Eu spun că noi suntem favoriţi pentru că jucăm acasă. Trebuie să mergem cu gândul ăsta, că suntem echipa mai bună şi putem să câştigăm acest joc.

Eu mi-aş dori să luăm maximum de puncte în următoarele trei partide, dar dacă ne gândim la adversarii pe care îi avem 7 puncte ne-ar fi la îndemână. Însă e important ca noi să gândim că putem lua maximum de puncte din aceste trei meciuri. Pentru că noi vrem să câştigăm cu orice adversar întâlnim.

De când am venit, ne-am propus să avem o posesie bună, să ne creăm multe ocazii, să marcăm multe goluri şi să câştigăm. Acestea sunt obiectivele noastre. Să fim o echipă agresivă, să facem presing sus indiferent de adversar. Dar pentru asta avem şi noi nevoie de timp", a spus secundul naționalei.

LIVE TEXT România - Macedonia de Nord, ora 21:45. Victor Angelovski: "România e o națională puternică"

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Macedoniei de Nord, Igor Angelovski, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Arena Naţională din Capitală, că jucătorii săi trebuie să arate respect reprezentativei României în partida de joi din preliminariile Cupei Mondiale 2022.

"Trebuie să arătăm respect naţionalei României. România a avut întotdeauna şi are şi acum jucători de valoare. Nu trebuie să uităm că în acest moment naţionala de tineret a României joacă la Campionatul European U21, dar totuşi jucătorii de acolo au fost lăsaţi la prima reprezentativă.

Sunt jucători precum Man, Mihăilă, Hagi sau Stanciu a căror calitate nu trebuie neglijată. Este o naţională puternică, o naţională care a avut mereu rezultate importante", a spus Victor Angelovski, selecționerul Macedoniei de Nord.

Lotul României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia:

  • PORTARI: Florin Niță, Florin Iacob, Ionuţ Radu, David Lazar;
  • FUNDAȘI: Vasile Mogoș, Ionuț Nedelcearu, Alin Toșca, Vlad Chiricheș, Andrei Burcă, Mario Camora, Ovidiu Popescu, Nicușor Bancu;
  • MIJLOCAȘI: Răzvan Marin, Alexandru Crețu, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Alexandru Maxim, Erik Bicfalvi, Valentin Mihăilă, Dennis Man, Florin Tănase, Florinel Coman, Alexandru Cicâldău;
  • ATACANȚI: Claudiu Keșeru, George Pușcaș.

Alți 5 fotbaliști se află pe lista de rezervă, la care se va apela dacă apar probleme medicale la cei care duminică trebuie să se prezinte la baza de la Mogoşoaia: Valentin Cojocaru, Cristian Manea, Adrian Păun, Alexandru Mateiu, Andrei Ivan.

Programul României în preliminariile CM 2022 din Qatar

25 martie 2021

  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Macedonia de Nord, Germania – Islanda, Liechtenstein – Armenia

28 martie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – Islanda
  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Germania, Macedonia de Nord – Liechtenstein

31 martie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – ROMÂNIA
  • ora 21:45 – Germania – Macedonia de Nord, Liechtenstein – Islanda

2 septembrie 2021

  • ora 21:45 – Islanda – ROMÂNIA, Liechtenstein – Germania, Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021

  • ora 19:00 – Islanda – Macedonia de Nord
  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Liechtenstein, Germania – Armenia

8 septembrie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – Liechtenstein
  • ora 21:45 – Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania

8 octombrie 2021

  • ora 21:45 – Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021

  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021

  • ora 19:00 – Armenia – Macedonia de Nord
  • ora 21:45 – ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021

  • ora 19:00 – Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda

Etichete: romania , echipa nationala , preliminarii cm 2022 , macedonia de nord


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare

Abby și Brittany Hensel, gemene siameze din SUA, care au devenit celebre în toată lumea după ce au...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Romania V Greece - International Friendly, Bucharest - 25 Mar 2022
OUT de la echipa națională pentru EURO! ”Orice om sănătos la cap l-ar lua în lot, dar eu l-am scos”

E gata: Ianis Hagi pleacă de la Alaves! A anunțat unde va juca sezonul viitor
Screenshot 2024-03-27 at 17.00.01
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Dani Alves is released on bail from Can Brians jail
Provocarea zilei: găsește reprezentantul României din fotografia virală
Screenshot 2024-03-27 at 18.44.14
Se îngroașă "gluma": Napoli a intrat și ea în cursa pentru un jucător din SuperLiga României!
profimedia-0774483276
Recomandările redacției
Screenshot 2024-03-28 at 22.53.08
Urmează un ”exod” de la FCSB: cinci jucători sunt pe picior de plecare! Doi fotbaliști pot veni în vară, unul e sigur

Ce surpriză! Schimbarea majoră pe care UEFA o ia în calcul pentru EURO 2024
”Nu mai pot. E inadmisibil!”. S-a săturat și vrea să plece din România!
ciprian marica
Exclusiv ”Ați avut ofertă de 8 milioane de euro?”. Șeful lui Dinamo a răspuns imediat și a lămurit situația
fcd
Citește și
Exclusiv Anghel Iordănescu trage un semnal de alarmă înainte de EURO: ”E cea mai mare problemă”
anghel-iordanescu
Exclusiv Gluma pe care a făcut-o Anghel Iordănescu în timpul întâlnirii cu Carlo Ancelotti: ”Ne-a distrus”
iordanescu ancelotti
"Am avut metastaze la plămâni și la coloană". Teodora, fiica lui Mihai Stoica, despre dificila perioadă când a luptat cu cancerul
"Am avut metastaze la plămâni și la coloană". Teodora, fiica lui Mihai Stoica, despre dificila perioadă când a luptat cu cancerul
Accidentare la FCSB! Titularul ”s-a rupt" și ar putea rata tot sezonul!
Accidentare la FCSB! Titularul ”s-a rupt" și ar putea rata tot sezonul!
Prima apariție a lui Gigi Becali, după ce a ținut post negru 5 zile! Cum arată: ”Dacă mănânci mult, te uiți după femei”
Prima apariție a lui Gigi Becali, după ce a ținut post negru 5 zile! Cum arată: ”Dacă mănânci mult, te uiți după femei”
Adevărul despre scandalul dintre Rebel Wilson și Sacha Baron Cohen. Ce a scris actrița despre starul din „Borat” în cartea ei de memorii
Adevărul despre scandalul dintre Rebel Wilson și Sacha Baron Cohen. Ce a scris actrița despre starul din „Borat” în cartea ei de memorii
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro
Ungaria introduce vinieta de o zi. Cât costă și de ce nu merită să o cumperi?
Ungaria introduce vinieta de o zi. Cât costă și de ce nu merită să o cumperi?
Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial
Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial
"Ați mai văzut așa ceva?" Surpriză mare la Miami: o rusoaică a învins o favorită și s-a calificat în semifinale
"Ați mai văzut așa ceva?" Surpriză mare la Miami: o rusoaică a învins o favorită și s-a calificat în semifinale
Exclusiv ”Merită Ianis Hagi să fie la EURO?” Ce răspuns a oferit Anghel Iordănescu
iordanescu

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Are 47 de ani, dar arată ca o puștoaică. Shakira, irezistibilă în emisiunea lui Jimmy Fallon, într-o rochie scurtă
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale
Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale