Selecționerul Turciei a sunat în Italia, după ce a aflat că dă peste România la baraj, și a cerut un singur lucru
articol scris de Digi Sport21.11.2025, 15:04
România o va înfrunta pe Turcia în primul baraj de calificare pentru Cupa Mondială din 2026.
Echipa Nationala SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - Rapid, luni, 20:30, DGS 1
Confruntarea dintre Turcia și România din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026 se va desfășura într-o singură manșă, programată pe 26 martie 2026, la Istanbul, de la ora 19:00. Dacă va învinge, naţionala noastră va juca finala cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, tot în manșă unică, tot în deplasare, în data de 31 martie 2026.
Selecționerul Turciei a cerut întreruperea campionatului din Italia, după ce a aflat că dă peste România la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2026
După ce a aflat că Turcia o va înfrunta pe România la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, selecționerul Vincenzo Montella (51 de ani) a sunat în Italia, țara sa natală.
Acesta a cerut federației italiene întreruperea campionatului mai devreme pentru a-i avea la dispoziție pe fotbaliștii turci din Serie A și pentru a pregăti cât mai bine meciul contra României. De asemenea, Vincezo Montella a precizat că această întrerupere l-ar ajuta și pe Gennaro Gattuso (47 de ani), selecționerul italiei. Italia o înfruntă în primul baraj pe Irlanda.
”Am cerut deja oficial federației italiene de fotbal să oprească Serie A în martie. Aș fi foarte fericit dacă s-ar întâmpla asta, pentru că am trei jucători în Italia. În acest fel, să pregătesc cât mai bine barajul. Chiar și Gattuso ar fi bucuros de asta...”, a spus Vincenzo Montella, la microfonul Sky Sports.
Hakan Calhanoglu (Inter), Kenan Yildiz (Juventus) și Zeki Celik (AS Roma) sunt cei trei jucători turci care evoluează în Serie A.
27 de meciuri directe între România și Turcia: 14 victorii pentru ”Tricolori”
Înainte de duelul care va avea loc în martie 2026, România și Turcia s-au înfruntat de nu mai puțin de 27 de ori.
Din 27 de meciuri directe, România a câștigat 14 partide, opt s-au terminat la egalitate, în timp ce 5 au fost pierdute de ”Tricolori”.
Din istoricul confruntărilor, 16 partide au fost amicale, două în cadrul EURO, șase în cadrul Cupei Mondiale (preliminarii) și trei la Cupa Balcanică.
Prima confruntare dintre România și Turcia datează din octombrie 1923, scor 2-2, în timp ce ultima a avut loc în noiembrie 2017, scor 2-0 pentru ”Tricolori”. Ambele au fost amicale.
Confruntarea dintre Turcia și România din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026 se va desfășura într-o singură manșă, programată pe 26 martie 2026, la Istanbul.
Dacă va învinge, naţionala noastră va juca finala cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, tot în manșă unică, tot în deplasare, în data de 31 martie 2026.
Toate meciurile dintre Turcia și România:
Barajul pentru Cupa Mondială 2026 | Știm 42 dintre cele 48 de participante la turneul final
Cupa Mondială 2026 va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene şi intercontinentale.
- CONCACAF (America de Nord, Centrală şi Caraibe): SUA, Canada, Mexic, calificate din oficiu, ca echipe gazdă, Panama, Curacao şi Haiti (6)
- AFC (Asia): Australia, Coreea de Sud, Iran, Japonia, Iordania, Uzbekistan, Qatar, Arabia Saudită (8)
- OFC (Oceania): Noua Zeelandă (1)
- CONMEBOL (America de Sud): Argentina, Brazilia, Columbia, Ecuador, Paraguay, Uruguay (6)
- CAF (Africa): Maroc, Tunisia, Algeria, Egipt, Ghana, Insulele Capului Verde, Africa de Sud, Senegal, Cote d'Ivoire (9)
- UEFA (Europa): Anglia, Franţa, Croaţia, Portugalia, Norvegia, Germania, Olanda, Belgia, Spania, Scoţia, Austria, Elveţia (12)
Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale 2026 este programată în 5 decembrie, la Washington, de la ora 19:00.
Etichete: vincenzo montella , turcia-romania , baraj cupa mondiala , selectioner turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
„Europa a vrut să ne izoleze, dar a eșuat, iar acum constată că este singura care este izolată.” Nu...