OUT înainte de EURO 2024: ”Leziune a ligamentului încrucișat anterior”
sorisimo
Lovitura de proporții care se pregătește în tenisul românesc
FOTBAL:FARUL CONSTANTA-CFR CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (19.04.2024)
Video Hagi, în extaz: ”Trebuia să marcăm 10 goluri, scuzați-ne! CFR să meargă acasă și să se gândească”
Digi Sport 1 Live
Acum
LIVE Digi Sport Matinal

Tricolorii au ratat o jumătate de milion de euro! Vor o primă din bonusul de la FIFA

30.10.2013, 19:01

Președintele FRF, Mircea Sandu, a spus, în conferința de presă pe care a organizat-o miercuri dimineață la Casa Fotbalului, cum decurg negocierile cu fotbaliștii echipei naționale privind primele pentru eventuala calificare la Cupa Mondială de anul viitor.

Inițial, Sandu le-a propus jucătorilor 250.000 de euro. Raț și compania s-au adunat, au discutat, după care au trimis o scrisoare către conducerea FRF în care au specificat care este varianta lor: 500.000 de euro, în cazul în care vor învinge Ungaria și Turcia sau 400.000 de euro, în cazul în care vor obține patru puncte din cele două partide.

Numai că, tricolorii au obținut doar trei puncte, astfel că aceste variante au căzut.

Fotbaliștii au venit apoi cu o altă propunere.

“Au spus că nu-i interesează bonusuri pentru calificare, ci doar ce vine de la FIFA. Deci au pierdut o jumătate de milion. Analizăm propunerea lor ca 50% din ce primim să se ducă doar la jucători, nu și la staff“, a spus Mircea Sandu.

“Nașu“ a spus, apoi și care va fi bonusul pe care-l va încasa selecționerul.

“Victor Pițurcă are în contract un bonus care se apropie de jumătate de milion de euro. Nici nu e mult, dacă va califica echipa“.

marica nationala
  • SuperLiga: FCU Craiova - Dinamo, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - Rapid, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Etichete: romania , mircea sandu , victor piturca , prime tricolori , bonusuri tricolori , tricolorii au ratat 500.000 de euro , prima romania calificare cupa mondiala din brazilia , romania baraj calificare


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Un miliardar german care a fost declarat oficial mort în 2021, la trei ani după ce a dispărut în...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Tennis - ATP/WTA World Tour 2017 Mutua Madrid Open 2017 Day Seven La Caja Magica, Madrid, Spain - 12 May 2017
Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care...

ACORD! Zinedine Zidane a bătut palma cu un club uriaș. Mai lipsește doar semnătura
EXCLUSIVE: Zinédine Zidane With His Wife Veronique Shopping At A Home Furnishings Boutique In Milan - 17 Apr 2024
"Am intrat în biroul lui Ancelotti și a început să plângă!" Transferul care i-a "rupt" sufletul italianului
profimedia-0861141500
"Bijuteria" de 44 de milioane € de la Cluj-Napoca, transformată în mall. FOTO Noul proiect spectaculos
Screenshot 2024-04-19 091333
Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei
profimedia-0864108273
Recomandările redacției
FOTBAL:FARUL CONSTANTA-CFR CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (19.04.2024)
Video Hagi, în extaz: ”Trebuia să marcăm 10 goluri, scuzați-ne! CFR să meargă acasă și să se gândească”

Ion Țiriac a văzut-o pe Simona Halep din nou pe teren și a dat verdictul
profimedia-0335981547
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
profimedia-0371511941
Exclusiv Florin Prunea, după ce FCSB, Rapid și Farul și-au manifestat interesul pentru Louis Munteanu: ”Acolo îl văd!”
Citește și
Foto Românul căpitan de la Real Madrid a fost convocat la naționala Spaniei și a luat decizia
Foto 167.000.000€ costă noua ”bijuterie” din România, care urmează să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern: noile detalii
timi2
La 56 de ani, Donna D'Errico încă face furori în ținute provocatoare. Imaginile din jacuzzi au stârnit un val de reacții
La 56 de ani, Donna D'Errico încă face furori în ținute provocatoare. Imaginile din jacuzzi au stârnit un val de reacții
Telefonul lui Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Vlad Chiricheș. Ce implicare a avut Mihai Stoica
Telefonul lui Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Vlad Chiricheș. Ce implicare a avut Mihai Stoica
Adrian Mititelu îi dă un răspuns lui Ionel Ganea care îl va înfuria teribil! Ironia patronului despre fiul „Ganezului”
Adrian Mititelu îi dă un răspuns lui Ionel Ganea care îl va înfuria teribil! Ironia patronului despre fiul „Ganezului”
Nora miliardară a Victoriei Beckham, criticată după debutul regizoral. Filmul în care joacă și rolul principal, considerat "un proiect făcut din vanitate"
Nora miliardară a Victoriei Beckham, criticată după debutul regizoral. Filmul în care joacă și rolul principal, considerat "un proiect făcut din vanitate"
Kanye West, acuzat de agresiune după ce ar fi lovit un bărbat care a hărțuit-o pe Bianca Censori pe stradă: „Nu s-a putut abține”
Kanye West, acuzat de agresiune după ce ar fi lovit un bărbat care a hărțuit-o pe Bianca Censori pe stradă: „Nu s-a putut abține”
Siturile nucleare ale Iranului: Unde ar putea lansa Israelul un atac în caz de război
Siturile nucleare ale Iranului: Unde ar putea lansa Israelul un atac în caz de război
El e singurul fotbalist român care a jucat în toate cele 5 ligi de top din Europa. Cine l-a promovat
El e singurul fotbalist român care a jucat în toate cele 5 ligi de top din Europa. Cine l-a promovat
"Salvaţi-ne, vă rugăm!". Cum a scăpat-o Ion Iliescu pe Steaua de la faliment
"Salvaţi-ne, vă rugăm!". Cum a scăpat-o Ion Iliescu pe Steaua de la faliment
Formula 1: calificări cu surprize în China. Marele campion a terminat pe locul 18
Formula 1: calificări cu surprize în China. Marele campion a terminat pe locul 18
Foto Ngezana a postat un mesaj și a primit mii de aprecieri. ”Acum văd totul clar”
siyabonga ngezana

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Kanye West, acuzat de agresiune după ce ar fi lovit un bărbat care a hărțuit-o pe Bianca Censori pe stradă: „Nu s-a putut abține”
Kanye West, acuzat de agresiune după ce ar fi lovit un bărbat care a hărțuit-o pe Bianca Censori pe stradă: „Nu s-a putut abține”
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”