Foto Un singur cuvânt! Reacția lui Andrei Rațiu, după ce România a picat cu Turcia la barajul pentru Mondial
articol scris de Digi Sport20.11.2025, 16:26
România o va înfrunta pe Turcia în primul baraj de calificare pentru Cupa Mondială din 2026.
Echipa Nationala SuperLiga: CFR Cluj - U Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
La Liga: Barcelona - Mallorca, sâmbătă, 17:15, DGS 1
Confruntarea dintre Turcia și România din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026 se va desfășura într-o singură manșă, programată pe 26 martie 2026, la Istanbul. Dacă va învinge, naționala noastră va juca finala cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, tot în manșă unică, tot în deplasare, în data de 31 martie 2026.
Reacția lui Andrei Rațiu, după ce România a picat cu Turcia la barajul pentru Mondial
La scurt timp după tragerea la sorți, Andrei Rațiu (27 de ani) a reacționat pe rețelele sociale.
Pe Instagram, acolo unde este urmărit de peste 145 de mii de oameni, fotbalistul celor de la Rayo Vallecano a scris un singur cuvânt după ce a aflat că România va juca împotriva Turciei la barajul pentru Mondial.
”Believe (n.r. Ai încredere)”, a scris Rațiu pe contul personal.
Mircea Lucescu, după ce România a picat cu Turcia la baraj: ”Nu va fi ușor”
După tragerea la sorți de la Zurich, Mircea Lucescu a precizat că îi cunoaște destul de bine pe turci, dar că partida va fi una dificilă pentru ”Tricolori”. Mircea Lucescu a antrenat în SuperLig și a fost și selecționerul Turciei.
”Știu că au jucători buni. Au o echipă bună. Ce pot să spun? Știu foarte bine fotbalul turc. Toate echipele sunt la același nivel. Nu e o problemă. Știm să jucăm cu o astfel de echipă. Nu e asta o problemă.
Normală (n.r. tragerea la sorți), toate echipele din Grupa 1 erau de același nivel. Nu se putea alege alta pentru meciul de baraj. Cred că șansele sunt pentru toate echipele, pentru toate cele opt.
Îi cunosc foarte bine, dar la ultima lor evoluție, cu Spania, erau șase jucători care au debutat cu mine. Eu îi cunosc foarte bine, acum 4-5 ani, când erau tineri. Turcia trece printr-un moment bun. Noi, în aceste patru luni, trebuie să ne ridicăm nivelul, jucătorii prin intermediul cluburilor.
Nu putem discuta despre șanse. Meciurile se joacă. Nu va fi ușor, va fi o atmosferă incediară. Deja avem o experiență meciul cu Bosnia. Ospitalitatea va fi diferită. Nu e vorba de ghinion, vom vedea meci cu meci. Nu mă interesează, deocamdată jucăm cu Turcia.
Nu pot să compar jucătorii, acum sunt la alt nivel. Va fi un meci bun. Sper că echipa mea va fi la un nivel ridicat”, a spus Mircea Lucescu, la Zurich, în direct la Liga Digi Sport, prin intermediul We Love Sport.
Etichete: turcia , echipa nationala , mondial , romania turcia , andrei ratiu , baraj mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un explorator român, Radu Frențiu a găsit cel mai lung șarpe sălbatic din lume, pe o insulă din...