Era meciul carierei, dar n-au mai ajuns! Fotbaliștii de la Auckland, reținuți la muncă înainte de duelul cu Bayern
articol scris de Digi Sport15.06.2025, 12:53
Bayern Munchen va debuta duminică, 15 iunie, de la ora 19:00, la Campionatul Mondial al Cluburilor, împotriva celor de la Auckland City, campioana Oceaniei.
Fotbal Europa League: Univ. Craiova - KuPS, joi, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Petrolul, vineri, 18:30, DGS 1
Însă, partida a căpătat deja o notă cu totul neobișnuită: mai mulți jucători ai neozeelandezilor nu vor putea fi prezenți, deoarece nu și-au putut lua concediu de la locurile de muncă.
Situație incredibilă înainte de Bayern - Auckland! Unii jucători n-au putut veni la Mondialul Cluburilor
Auckland City a venit, la competiția care se desfășoară în Statele Unite ale Americii, cu statutul de outsider într-o grupă alături de Bayern Munchen, Benfica Lisabona și Boca Juniors. Diferențele sunt imense: în timp ce lotul bavarezilor este estimat la 866 de milioane de euro, cel al neozeelandezilor valorează doar 5,2 milioane.
Potrivit publicației The Sun, în componența lotului lui Auckland se află agenți imobiliari, operatori de stivuitor, manageri de depozit și chiar un vânzător de băuturi răcoritoare. Mulți dintre acești jucători sunt amatori și au fost nevoiți să-și ia concediu de odihnă pentru a putea participa la turneu.
Mulți nu au reușit, iar clubul s-a văzut astfel privat de câteva piese de bază, mai ales că vorbim de un eveniment de asemenea amploare. Antrenorul principal lipsește și el și va fi înlocuit temporar de interimarul Paul Posa, care a explicat, într-o declarație sinceră, cât de atipică este această provocare pentru Auckland City.
”Toți jucătorii noștri au alte locuri de muncă. Suntem, probabil, cea mai mică echipă de la turneu.
Pentru noi, participarea la o competiție FIFA, alături de echipe precum Bayern, Benfica sau Boca Juniors, este o oportunitate incredibilă.
Vom încerca să fim cât mai bine pregătiți și să oferim o surpriză”, a spus Sosa.
Posa a subliniat că unii dintre fotbaliștii săi nu au putut fi prezenți nici în Liga Campionilor a Oceaniei, din cauza obligațiilor profesionale, iar acum istoria se repetă. Totuși, se pare că spiritul de sacrificiu și pasiunea pentru fotbal definesc această echipă.
”Este un vis devenit realitate pentru noi. Să reprezentăm Auckland, Noua Zeelandă și Oceania la acest nivel este un privilegiu imens”, a conchis Sosa.
- Citește și: După ce a condus finala Ligii Campionilor, Istvan Kovacs va arbitra un duel de top la Mondialul Cluburilor
Grupele Campionatului Mondial al Cluburilor
Grupa A:
- Palmeiras (Brazilia)
- FC Porto (Portugalia)
- Al-Ahly (Egipt)
- Inter Miami (Statele Unite ale Americii)
Grupa B:
- PSG (Franța)
- Atletico Madrid (Spania)
- Botafogo (Brazilia)
- Seattle Sounders FC (Statele Unite ale Americii)
Grupa C:
- Bayern Munchen (Germania)
- Auckland City (Noua Zeelandă)
- Boca Juniors (Argentina)
- Benfica (C4 - Portugalia)
Grupa D:
- Flamengo (Brazilia)
- Esperance Tunis (Tunisia)
- Chelsea (Anglia)
- Club Leon (Mexic)
Grupa E:
- River Plate (Argentina)
- Urawa Red Diamonds (Japonia)
- CF Monterrey (Mexic)
- Inter Milano (Italia)
Grupa F:
- Fluminense (Brazilia)
- Borussia Dortmund (Germania)
- Ulsan HD (Coreea de Sud)
- Mamelodi Sundowns (Africa de Sud)
Grupa G:
- Manchester City (Anglia)
- Wydad AC (Maroc)
- Al-Ain (Emiratele Arabe Unite)
- Juventus (Italia)
Grupa H:
- Real Madrid (Spania)
- Al-Hilal (Arabia Saudită)
- Pachuca (Mexic)
- Salzburg (Austria)
Etichete: bayern munchen , campionatul mondial al cluburilor , auckland city , mondialul cluburilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Miercuri, 12 august, a avut loc una dintre cele mai importante eclipse de Soare ale anului. Discul...