Turcii ”au luat foc” după ce au văzut verdictul dictat de UEFA în cazurile lui Jude Bellingham și Merih Demiral
articol scris de Digi Sport05.07.2024, 21:27
Jude Bellingham (21 de ani) și Merih Demiral (26 de ani) au atras toată atenția lumii fotbalului în ultimele zile.
Nations League: Italia - Belgia, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Israel - Franța, joi, 21:45, DGS 2
Cei doi fotbaliști au primit sancțiuni diferite din partea UEFA, în urma gesturilor făcute în partidele cu Slovacia, respectiv Austria, de la EURO 2024, iar acest aspect a generat un val de reacții.
Presa din Turcia a acuzat UEFA de ”dublu standard”, în cazul sancțiunilor dictate lui Jude Bellingham și Merih Demiral
Dacă în cazul fotbalistului englez UEFA a dictat doar un avertisment cu un an de probațiune plus o amendă, în cazul lui fotbalistului turc lucrurile au stat total diferit.
Merih Demiral a primit o suspendare pentru două meciuri la EURO 2024, după ce a făcut cu ambele mâini semnul "Lupilor gri", salut care aparține unei grupări de extremă dreapta din Turcia.
După ce au văzut verdictele în cazul celor doi fotbaliști, jurnaliștii turci au reacționat și au acuzat UEFA într-un mod dur.
”UEFA a acordat clemență în cazul lui Jude Bellingham și a judecat cu dublu standard cazul engezului, care a făcut un gest scandalos în meciul cu Slovacia, în schimb Demiral a fost sancționat dur.
Bellingham va putea continua să joace în turneu, în timp ce Demiral va rata următoarele două partide.
Federația Turcă de Fotbal a trimis în această dimineață (n.r. vineri, 5 iulie) Comisiei de Disciplină a UEFA un dosar de 30 de pagini pregătit de avocați.
În acesta sunt incluse multe exemple care au fost folosite în ultimii ani și care evidențiază că semnul 'lupului gri' este un simbol vechi de 1000 de ani al oamenilor de origine turcă, din Anatolia și Asia Centrală”, au notat turcii de la hurriyet.com.tr.
Nancy Faeser, ministrul german de interne, a condamnat gesturile lui Merih Demiral
"Simbolul extremiştilor de dreapta, turci, nu are loc pe stadioanele noastre", a reacţionat Nancy Faeser, ministrul german de interne, pe reţeaua X.
"Folosirea fotbalului european ca platformă pentru rasism este total inacceptabilă. Aşteptăm ca UEFA să investigheze cazul şi să ia în considerare sancţiuni", a adăugat ministrul german, zilele trecute.
- În urma sancțiunii primite, Merih Demiral va lipsi de la partida din sferturile de finală de la EURO 2024 dintre Turcia și Olanda.
- Merih Demiral va putea să joace doar în finala competiției, în cazul în care Turcia reușește să atingă această fază.
Etichete: sanctiuni uefa , presa din turcia , merih demiral , jude bellingham , dublu standard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele imagini cu accidentul din Capitală de miercuri, în care o mașină a plonjat de pe Pasajul...