Video Cui i-a dedicat Adrian Șut golul marcat în meciul cu Qarabag
articol scris de Digi Sport23.01.2025, 20:22
Adrian Șut (25 de ani) a marcat în meciul cu Qarabag, din etapa a șaptea a Europa League, și i-a dedicat golul tatălui său.

SuperLiga: Farul - Gloria Buzău, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, luni, 20:00, DGS 1
În octombrie 2024, tatăl lui Adrian Șut a decedat, iar jucătorul lui FCSB a fost profund afectat de pierderea unei persoane extrem de importante pentru el.
În acea perioadă, Adrian Șut a ales să nu facă deplasarea în Scoția, pentru meciul cu Rangers, pentru a fi alături de familie.
Adrian Șut i-a dedicat golul egalizator din meciul cu Qarabag tatălui său
FCSB a fost surprinsă în primele minute ale meciului de atacul rapid al celor de la Qarabag, iar Leandro Andrade a înscris în primul minut pentru echipa din Azerbaijan.
La doar 7 minute distanță, Adrian Șut a scăpat de marcajul adversarului și a înscris cu capul din pasa lui Florin Tănase.

Capitanul echipei FCSB a sărbătorit cu entuziasm golul și s-a bucurat că a putut să restabilească egalitatea.
Mijlocașul a mers spre camera care transmitea meciul, a făcut un "T" cu mâinile, apoi a ridicat privirea spre cer, un gest ce ar putea sugera că i-a dedicat golul tatălui său.
Golul marcat de Adrian Șut și celebrarea sa
Adrian Șut a postat un mesaj emoționant după moartea tatălui său
Șut a fost profund marcat de trecerea în neființă a tatălui său și a dorit să împartă trăirile și cu fanii săi de pe social media.
”Tati,
Ai plecat mult prea repede dintre noi, ai lăsat o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte, ai fost sprijinul și puterea noastră.
Ne-ai învățat ce înseamnă să lupți până la capăt și să nu renunți niciodată. Chiar și în aceste momente dificile, ne-ai oferit o lecție importantă. Știu că de acolo, de sus, vei veghea asupra noastră și ne vei ghida la fiecare pas
Te vom iubi veșnic!🖤”, a fost mesajul postat de Șut pe contul său de Instagram.
Etichete: adrian Șut , fcsb qarabag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat de acord cu boicotarea supermarketurilor „în ceea ce privește...