O mai veche cunoștință a românilor va arbitra Go Ahead Eagles - FCSB!
articol scris de Digi Sport23.09.2025, 19:19
FCSB va debuta în noul sezon al fazei principale din Europa League împotriva olandezilor de la Go Ahead Eagles, joi, 25 septembrie, de la ora 19:45, în cadrul primei etape.
Europa League Liga Națiunilor: Italia - Turcia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Franța - Belgia, luni, 21:45, DGS 1
Confruntarea Go Ahead Eagles - FCSB va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări duelul pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Kristo Tohver va arbitra Go Ahead Eagles - FCSB
Miercuri, 23 septembrie, UEFA a anunțat brigăzile de arbitri pentru toate confruntările europene din această săptămână.
Potrivit forului eurpean, estonianul Kristo Tohver (44 de ani) va conduce meciul dintre FCSB şi echipa olandeză Go Ahead Eagles.
Arbitri asistenţi vor fi Silver Koiv şi Sander Saga, iar al patrulea oficial a fost desemnat Kevin Kaivoja, toţi din Estonia.
Arbitru video a fost delegat francezul Willy Delajod, iar arbitru asistent video va fi portughezul Tiago Martins.
Tohver a mai condus meciul câştigat de naţionala României cu Andorra, scor 4-0, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, pe 15 octombrie 2023, pe ”Arena Naţională” din Bucureşti.
- Citește și: Horațiu Feșnic și Radu Petrescu, delegați în prima etapă a fazei principale din Europa League
Programul FCSB-ului din faza principală din Europa League
- Etapa 1: Go Ahead Eagles - FCSB, 25 septembrie, ora 19:45
- Etapa 2: FCSB - Young Boys, 2 octombrie, ora 19:45
- Etapa 3: FCSB - Bologna, 23 octombrie, ora 19:45
- Etapa 4: FC Basel - FCSB, 6 noiembrie, ora 19:45
- Etapa 5: Steaua Roșie - FCSB, 27 noiembrie, ora 22:00
- Etapa 6: FCSB - Feyenoord, 11 decembrie, ora 22:00
- Etapa 7: Dinamo Zagreb - FCSB, 22 ianuarie, ora 22:00
- Etapa 8: FCSB - Fenerbahce, 29 ianuarie, ora 22:00
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - FCSB 3-1, ultima partidă jucată de ”roș-albaștri”
Etichete: europa league , go ahead eagles , fcsb , kristo tohver , arbitru go ahead eagles fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Judecătorii au dispus control judiciar pentru 60 de zile pentru trapperul Ian, reținut ieri pentru...