Veste excelentă pentru Universitatea Craiova: doi titulari revin pentru turul cu KuPS din UEFA Europa League!
articol scris de Digi Sport04.08.2026, 11:41
Assad Al Hamlawi (25 de ani) și Oleksandr Romanchuk (26 de ani) sunt apți de joc pentru Universitatea Craiova la meciul tur împotriva lui KuPS Kuopio, din turul trei preliminar Europa League.
Europa League SuperLiga: Corvinul - CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Turul KuPS Koupio - Universitatea Craiova este programat joi (6 august), de la ora 18:00 și va fi transmis la Digi Sport 1, dar va putea fi urmărit și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Returul se va disputa pe 13 august, pe ”Ion Oblemenco”, de la ora 20:00, și va putea fi urmărit de asemenea în direct la Digi Sport 1.
Al Hamlawi și Romanchuk sunt disponibili și vor putea juca în KuPS Kuopio - Universitatea Craiova, joi (6 august), de la ora 18:00 în direct la Digi Sport 1
În lotul oltenilor vor avea loc două reveniri importante, după cum au dezvăluit cei de la fanatik: Assad Al-Hamlawi și Oleksandr Romanchuk. Atacantul s-a antrenat în această săptămână cu echipa şi are şanse mari să fie pe foaie la meciul de joi din Finlanda.
Palestinianul de 25 de ani a marcat două goluri în partidele cu ML Vitebsk, dar s-a accidentat înaintea "dublei" cu Levski Sofia din turul doi preliminar Champions League și a reprezentat o absență importantă pentru olteni. Craiova a ratat calificarea cu scorul de 2-3 la general și a ”picat” în UEFA Europa League.
O altă veste îmbucurătoare pentru olteni este revenirea lui Romanchuk la antrenamente, una dintre piesele de bază din sezonul trecut. Fundașul ucrainean a revenit la antrenamente și are șanse mari de a face deplasarea în Finlanda. Romanchuk a suferit o ruptură musculară la antrenamentele Universităţii Craiova şi a ratat meciurile cu Dinamo, Levski Sofia şi Petrolul, în care oltenii au încasat şapte goluri (1-5, 2-2 şi 4-0).
Craiova începe ca favorită "dubla" cu KuPS. 32 de milioane de euro este diferența dintre loturile celor două campioane
Conform site-ului de specialitate transfermarkt, oltenii au un lot estimat la aproximativ 38 de milioane de euro, pe când cei de la KuPS însumează doar șase milioane de euro.
Diferența de 32 de milioane nu trebuie să îi facă pe elevii lui Filipe Coelho să îi desconsidere pe finlandezi. S-au văzut în fotbal o mulțime de scenarii în care echipe mult mai bine cotate decât adversarii au fost eliminate. Spre exemplu, diferența dintre FCSB și FK Auda era de 20 de milioane de euro în favoarea echipei lui Marius Baciu, iar letonii au trecut mai departe cu 7-3 la general.
- Ștefan Baiaram este starul Craiovei, cu o cotă de piață de cinci milioane de euro.
- Cel mai valoros jucător de la KuPS este mijlocașul central Tommi Jyry (plecat de la Petrolul), estimat la 700.000 de euro.
VIDEO rezumat Universitatea Craiova - Petrolul 4-0, cel mai recent meci jucat de olteni
Etichete: craiova , assad al-hamlawi , oleksandr romanchuk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...