Oficial FIFA a cedat presiunilor și a făcut anunțul așteptat de toată lumea
articol scris de Digi Sport01.08.2026, 08:42
FIFA a anunțat că a renunțat la idee de a ”vinde” Cupa Mondială în urma presiunilor puse de suporteri, dar mai ales a UEFA, care spunea că națiunile europene nu vor să participe la CM 2030.
Fotbal UCL: Bayern Munchen - Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 1
UCL: Fenerbahce - Roma, joi, 19:45, DGS 1
Concret, Gianni Infantino voia să vândă investitorilor aproximativ 20% din drepturile comerciale ale competițiilor sale, inclusiv ale Cupei Mondiale, pentru aproximativ 4 miliarde de dolari.
Forul mondial spunea că va distribui acești bani către cele 211 federații naționale pentru dezvoltarea fotbalului, însă nu mai este cazul, pentru că FIFA a renunțat la idee.
Gianni Infantino a anunțat că proiectul ”FIFA Forward Enterprise” nu va avea loc!
După mai multe zile în care FIFA a fost ”pusă la zid”, inclusiv de către prim-ministrul Angliei, forul mondial a cedat în cele din urmă presiunilor și a anunțat că proiectul nu se va realiza.
”Proiectul FIFA Forward Enterprise a fost conceput pentru a crea o bază solidă în vederea consolidării în continuare a asociațiilor membre FIFA și a dezvoltării fotbalului la nivel mondial, în special în țările care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Încă de la început am precizat că acest lucru urma să fie realizat doar dacă majoritatea asociațiilor membre FIFA îl vor susține și numai în urma unui proces de consultare cu acestea, cu Consiliul FIFA, confederațiile și ceilalți actori implicați.
După ce am ascultat cu atenție toate punctele de vedere, a devenit clar că acest proiect a generat diviziuni care, indiferent de nivelul de susținere de care se bucură, nu mai servesc obiectivului pentru care a fost inițiat.
Scopul nostru a fost întotdeauna – și va rămâne întotdeauna – acela de a uni și de a îmbunătăți. În consecință, această propunere nu va fi pusă în aplicare.
În perioada următoare, intenționez să reunesc toate părțile interesate, în spiritul interesului comun pentru fotbal, cu obiectivul de a continua dezvoltarea acestui sport la nivel mondial, în special în țările care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Gianni Infantino, printr-un comunicat emis de FIFA.
- Citește și: Continuă ”războiul” cu Gianni Infantino! Președintele CONCACAF vrea să ”îl dea jos” de la șefia FIFA
Prim-ministrul Angliei i-a cerut demisia lui Gianni Infantino! Victor Mintagliani vrea să candideze împotriva președintelui FIFA
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a transmis recent că Infantino este nepotrivit pentru a conduce forul internațional.
”A fost o propunere revoltătoare. Simplul fapt că a fost luată în considerare demonstrează, în opinia mea, că Gianni Infantino este persoana nepotrivită pentru a conduce organizaţia”, a spus Andy Burnham.
De asemenea, Victor Montagliani, președintele CONCACAF, analizează posibilitatea de a candida împotriva lui Infantino la alegerile pentru șefia FIFA, programate în primăvara anului următor.
Infantino și-a anunțat deja intenția de a candida pentru un al patrulea mandat, iar scrutinul va avea loc pe 18 martie 2027, în Maroc.
Etichete: fifa , uefa , gianni infantino , fifa forward enterprise
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier, Victor Ponta, a participat alături de delegația României la deschiderea Jocurilor...