Florin Prunea s-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas ”mască” : ”Știți ce a făcut?” / ”Am început să plâng”
articol scris de Digi Sport22.06.2026, 11:40
Dan Petrescu (58 de ani), unul dintre cei mai importanți antrenori români, a traversat o perioadă dificilă în ultimul an.
Fotbal Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
”Bursucul” s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate în ultimul an și au apărut mai multe informații contradictorii cu privire la starea sa de sănătate.
La finalul lui 2025, Giovanni Becali a afirmat că tehnicianul ar fi slăbit 30 de kilograme. Acum, Dan Petrescu s-ar simți din ce în ce mai bine.
Florin Prunea, uimit că Dan Petrescu e preocupat de fotbal: ”A deschis ditamai tableta” / ”Așa m-am emoționat, mi-au dat lacrimile. Arată foarte bine”
Florin Prunea, membru al Generației de Aur, a dezvăluit că Dan Petrescu arată din ce în ce mai bine, iar revederea dintre cei doi a fost una emoționantă.
”(n.r. cu Dan Petrescu te-ai văzut) Da! Băi, eram cu spatele, eram la cârciumă și îmi spune prietenul cu care eram eu: 'băi, vezi că vine Petrescu'. Băi, și când mă întorc, era chiar în stânga, lângă masa mea.
Când m-am întors și l-am văzut, i-am sărit în brațe, pe cuvântul meu de onoare. Am început să plâng, fratelo! Arată bine, bine”, a declarat Florin Prunea.
De asemenea, Florin Prunea a dezvăluit că Dan Petrescu era cu tableta după el și urmărea un meci de fotbal, motiv pentru care fostul portar a rămas uimit, în condițiile în care antrenorul se confruntă cu probleme de sănătate.
Știți, mă, ce-a făcut? Am stat puțin de vorbă cu el și după aia s-a dus la masă. Ghici ce făcea el la masă? A deschis ditamai tableta și se uita la fotbal.
Și-i zic: 'băi, dar tu ești sănătos la cap?' / 'Păi ce vrei să fac?' Cred că era cu fică-sa și cu încă doi prieteni.
Este bine fizic, foarte bine. Mi-a zis că pleacă pe-afară, că mai are puțin din tratament. Așa m-am emoționat, mi-au dat lacrimile”, a mai spus Florin Prunea, conform iAMsport.ro.
FOTO Dan Petrescu, în decembrie 2025
Galerie Foto
Dan Petrescu s-a operat la gât în martie 2026
La mijlocul lunii martie 2026, Petrescu a suferit o intervenție chirurgicală la gât. Operația, deși complicată, a decurs bine.
Recent, ”Bursucul” a fost pe lista de antrenori a celor de la CFR Cluj, însă, în cele din urmă, ardelenii l-au numit pe portughezul Antonio Folha. Și Edi Iordănescu a fost o soluție.
În străinătate, Dan Petrescu are nu mai puțin de 318 partide conduse ca antrenor principal, la 9 echipe, în 6 țări.
Le-a antrenat pe Wilsa Cracovia (23 de meciuri), Kuban (88 + 15, două mandate), Dinamo Moscova (55 de meciuri), Al Arabi (11 meciuri), Suning (36 de meciuri), Al Nasr (21 de meciuri), Hengfeng (23 de meciuri), Kayserispor (8 meciuri), Jeonbuk (38 de meciuri).
- Dan Petrescu are trei fiice, din două mariaje diferite, toate stabilite în afara țării.
Galerie Foto
Etichete: dan petrescu , florin prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Doi români ajunși pe aeroportul Henri Coandă Otopeni cu o cursă care venea de pe aeroportul Luton...



































