Antrenor din Franţa, ucis de unul dintre jucători: "Crima s-a produs în urma unei altercaţii despre fotbal"
26.05.2019, 15:02Un antrenor al unui club de fotbal de amatori din Vauvert (Franţa) a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă cu mai multe lovituri de cuţit, informează cotidianul L'Equipe, care a citat surse ale poliţiei.
SuperLiga: Hermannstadt - Botoșani, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Presupusul autor al crimei, care a fost reţinut sâmbătă seara, este unul din jucătorii echipei, acesta având un raport conflictual cu antrenorul său, conform anchetatorilor.
"Crima s-a produs în urma unei altercaţii despre fotbal. Cei doi aveau o relaţie conflictuală de mai multă vreme", a afirmat procurorul responsabil de caz.
Pe numele său Redouane Abbaboui, victima avea 36 de ani şi urma să fie în curând promovat la statutul de preşedinte al clubului. El avea trei copii, anunţă presa franceză, care notează că, în ciuda intervenţiei rapide a medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
"Tristeţe imensă în Vauvert, după tragica moarte a lui Abbaboui, care era extrem de apreciat pentru tot ce făcuse în sport, în comunuitatea locală", notează presa din Hexagon.
Etichete: vauvert , antrenor ucis , antrenor ucis in franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un miliardar german care a fost declarat oficial mort în 2021, la trei ani după ce a dispărut în...