Ce au scris spaniolii despre Daniel Paraschiv, revenit în La Liga 2! Presiune pe umerii românului
articol scris de Digi Sport14.08.2025, 17:22
Daniel Paraschiv (26 de ani) a semnat cu Cultural Leonesa, formație din liga a doua spaniolă.
Fotbal International Liga Națiunilor: Anglia - Cehia, marți, 21:45, DGS 2
Liga Națiunilor: Croația - Spania, marți, 21:45, DGS 1
Fotbalistul va juca sub formă de împrumut până la finalul sezonului de la Real Oviedo.
Spaniolii așteaptă goluri de la Daniel Paraschiv
După un sezon bun, la finalul căruia a reușit să promoveze cu Real Oviedo în La Liga, Daniel Paraschiv a plecat de la formația de care aparține din 2024. Concret, fotbalistul a fost împrumutat la Cultural Leonesa și se va lupta pentru o clasare cât mai bună la finalul stagiunii următoare.
Până atunci, jurnaliștii spanioli l-au amintit pe Daniel Paraschiv și au pus o ușoară presiune pe umerii românului.
"Paraschiv și Collado, gata să conducă atacul lui Cultural. Cele două întăriri pentru linia ofensivă a echipei din León au fost prezentate oficial.
Cultural va fi urmărită de îndoiala de a marca goluri până când Paraschiv și Collado, ca jucători cheie în atac ai echipei, vor dovedi contrariul. Aceștia și alți jucători așteptați să conducă lista marcatorilor echipei, precum Manu Justo și Chacón, care vor trebui să-și testeze dragostea pentru goluri într-o divizie superioară.
Aceste transferuri vor fi, în lipsa unor surprize, ultimele în atac, un semn al încrederii clubului în român și în originarul din Granada, în ciuda faptului că, zi de zi, clubul primește propuneri și zvonuri", au scris cei de la AS.com.
Daniel Paraschiv: "Au fost mai multe discuții! Mi-am dorit să continui în Spania"
Chiar dacă își dorea să evolueze alături de Real Oviedo în La Liga, Daniel Paraschiv a fost cedat temporar la Leonesa. Atacantul român revine astfel în eșalonul secund din Spania și sper să își ajute noua formație să obțină rezultate bune, după promovarea din liga a treia.
Peste doar 3 zile, mai exact pe 15 august, Leonesa debutează în noul sezon pe terenul celor de la Burgos.
"Sunt foarte bine, adaptarea a fost destul de ușoară, având în vedere ca am rămas în Spania, iar meciurile de pregătire au ajutat un pic în vederea integrării mele în sistemul echipei, din punct de vedere tactic. Ar mai fi câteva lucruri de pus la punct, dar în cel mai scurt timp cred că se vor rezolva și acestea.
Am acumulat o oarecare experiență în sezonul trecut pe care o pot pune în slujba echipei în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare pentru toată lumea din club. La nivel colectiv, obiectivul ar fi să prestăm un fotbal eficient și să încercăm să aducem cat mai multe bucurii suporterilor, iar la nivel individual, să am continuitate și mai multe realizări.
Au fost, într-adevăr, mai multe discuții înainte de a semna pentru Cultural, însă prioritatea mea si a clubului a fost să rămân în Spania, iar când a venit oferta de aici, nu am stat prea mult pe gânduri. Există și o opțiune de cumpărare, dar nu este, însă, obligatorie.
(n.r. dacă are vreun regret) Deloc. Puteam fi, poate, orbit de acest miraj numit “LaLiga” dar rămânând acolo si neprimind minute de joc, ar fi fost dăunător pentru cariera mea. Astfel, plec împăcat ca am dat tot ce am avut mai bun pentru echipă și ca am contribuit si eu la sezonul excelent pe care clubul l-a avut.
(n.r. despre zilele în care a fost coleg cu Horațiu Moldovan la Oviedo) A fost un sentiment foarte plăcut să fiu coleg cu un conațional într-o echipă din străinătate, iar Horațiu este o persoană foarte agreabilă și comunicativă. Îi doresc și pe această cale mult succes în noul sezon si sunt convins ca va face suporterii foarte fericiți cu evoluțiile sale", a spus Daniel Paraschiv, pentru digisport.ro.
Etichete: leonesa , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Luca Niculescu este noua nominalizare a președintelui Nicușor Dan pentru postul de premier al...