Ce declin! A câștigat Europa League în 2026, dar a ajuns să se antreneze cu o echipă din liga a 10-a
articol scris de Digi Sport04.08.2026, 09:03
Jadon Sancho (26 de ani) traversează unul dintre cele mai surprinzătoare momente ale carierei.
Fotbal International Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Steaua - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1
Fotbalistul care a cucerit Europa League în 2026 alături de Aston Villa și care, în urmă cu câțiva ani, era evaluat la 130 de milioane de euro, se pregătește acum alături de o formație din liga a 10-a din Anglia.
Jadon Sancho se antrenează cu Flixton FC, formație de amatori din liga a 10-a din Anglia!
Rămas liber de contract după despărțirea de Manchester United, internaționalul englez își caută o nouă echipă și încearcă să-și mențină forma fizică până la semnarea unui nou angajament.
La 26 de ani, Sancho a ales o soluție neașteptată pentru această perioadă de incertitudine.
Englezul se pregătește alături de Flixton FC, club care evoluează în North West Counties Football League, competiție aflată pe al zecelea nivel al fotbalului englez.
Imagini cu fostul jucător al lui Manchester United la baza echipei au apărut deja pe rețelele sociale.
Mulți dintre fani au transmis că nu le vine să creadă faptul că Sancho încă nu și-a găsit echipă în fotbalul profesionist, în actulul mercato, și că a ajuns să se antreneze cu o formație de amatori, conform ESPN.
Jadon Sancho a dezamăgit complet la Manchester United
Manchester United l-a cumpărat pe Sancho de la Borussia Dortmund în vara anului 2021 pentru aproximativ 85 de milioane de euro, însă extrema nu a reușit niciodată să confirme investiția făcută de clubul englez.
În perioada petrecută pe ”Old Trafford”, Sancho a bifat 83 de apariții, 12 goluri și șase pase decisive.
La acea vreme, relația cu Erik ten Hag s-a deteriorat, iar fotbalistul a susținut public că a fost transformat într-un ”țap ispășitor”.
Ulterior, Manchester United l-a împrumutat la Borussia Dortmund, Chelsea și Aston Villa, însă fotbalistul nu a reușit nici la aceste cluburi să ”rupă norii”.
Jadon Sancho a câștigat Conference League și Europa League, dar a rămas fără echipă
Deși nu și-a regăsit forma din prima perioadă petrecută la Borussia Dortmund, Sancho a trecut prin două sezoane în care a cucerit trofee europene.
Alături de Chelsea a câștigat Conference League și chiar a înscris în finală, iar în sezonul 2025 - 2026 a făcut parte din lotul lui Aston Villa care a triumfat în Europa League.
Totuși, clubul din Birmingham a decis să nu activeze transferul definitiv, iar la revenirea la Manchester United contractul său a expirat. Astfel, din această vară, Sancho este liber de contract.
Diego Simeone l-ar vrea pe Jadon Sancho la Atletico Madrid
Chiar dacă imaginea sa actuală contrastează puternic cu statutul pe care îl avea în urmă cu câțiva ani, Sancho continuă să atragă interesul unor cluburi importante.
Potrivit jurnalistului Matteo Moretto, Atletico Madrid a luat deja legătura cu fotbalistul, la solicitarea lui Diego Simeone.
Antrenorul madrilenilor caută un atacant capabil să facă diferența în duelurile unu contra unu și consideră că englezul poate redeveni jucătorul care impresiona la Borussia Dortmund.
Pentru ca mutarea să devină posibilă, Sancho va trebui însă să accepte o reducere importantă a pretențiilor financiare. În prezent, extrema are o cotă de piață de 18 milioane de euro, potrivit Transfermarkt, după ce în martie 2020 ajunsese la impresionanta valoare de 130 de milioane de euro.
Un eventual transfer la Atletico Madrid i-ar putea oferi șansa de a reveni în prim-planul fotbalului european și de a evolua din nou în UEFA Champions League.
Etichete: jadon sancho , flixton , liga 10 , antrenament jadon sancho , declin jadon sancho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Magazinele unui lanț de articole sportive care se retrage din România au fost devastate de clienți...