Oficial Daniel Paraschiv a rămas fără echipă!
articol scris de Digi Sport13.08.2026, 14:51
Daniel Paraschiv (27 de ani), care s-a întors această vară la Real Oviedo, după cele două împrumuturi nereușite din stagiunea 2025/2026, a rămas liber de contract.
Fotbal International UCL: Liverpool - Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Barcelona - Feyenoord, miercuri, 19:45, DGS 1
Formația din Spania a anunțat că a ajuns la un acord cu Daniel Paraschiv pentru rezilierea contractului care era scadent până în vara lui 2027.
Real Oviedo a anunțat rezilierea contractului lui Daniel Paraschiv
Inițial, atacantul a fost cedat la Leonesa (Segunda Division), însă după doar jumătate de an și un gol în 10 meciuri, acesta a ajuns în iarnă la Rapid, unde nici aici nu a impresionat și a marcat 4 goluri în 19 partide. Giuleștenii nu au vrut să îl transfere și Paraschiv s-a întors la Oviedo.
Formația iberică nu ar mai fi primit nicio ofertă pentru Paraschiv, de care a vrut să scape și în cele din urmă s-a ajuns la rezilierea contractului, după cum a anunțat clubul printr-un comunicat.
”Real Oviedo l-a anunțat pe fotbalistul român Daniel Paraschiv de rezilierea contractului său, ceea ce înseamnă că jucătorul nu mai face parte din lotul clubului.
Clubul îi mulțumește atacantului pentru profesionalismul, angajamentul și dăruirea de care a dat dovadă în perioada petrecută ca jucător, în care a apărat cu mândrie culorile clubului.
Fotbalistul român a ajuns la Real Oviedo în 2024 și a făcut parte dintr-un lot care va intra în istorie: cel care a reușit promovarea înapoi în La Liga. Acum, clubul îi urează mult succes în viitoarele sale demersuri profesionale.
Mulțumim pentru tot, Daniel”, este comunicatul clubului din liga a doua din Spania.
- 800 de mii de euro este cota de piață a lui Daniel Paraschiv, potrivit transfermarkt.com.
Daniel Paraschiv ar fi atras interesul mai multor echipe din Segunda Division, dar se pare că niciuna dintre ele nu a făcut o ofertă concretă. Rămâne de văzut unde își va continua cariera atacantul român.
Real Oviedo le-a plătit celor de la Hermannstadt 700.000 de euro pentru Daniel Paraschiv
În vara anului 2024, Real Oviedo le-a plătit celor de la Hermannstadt suma de 700 de mii de euro pentru a-l transfera pe Paraschiv.
Daniel Paraschiv a jucat pentru Real Oviedo în 31 de meciuri în care a marcat 3 goluri și a oferit două pase decisive.
În ceea ce o privește pe Rapid, giuleștenii au achitat 50.000 de euro pentru a-l împrumuta timp de jumătate de sezon pe Daniel Paraschiv de la Real Oviedo. În cazul unui transfer definitiv, giuleștenii ar fi trebuit să achite încă jumătate de milion de euro.
Etichete: real oviedo , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27 de ani, şi-a anunţat marţi pe X plecarea de la...