Decizia luată de Legia Varșovia, după plecarea lui Edi Iordănescu în mijlocul sezonului
articol scris de Digi Sport11.11.2025, 10:21
Vineri, 31 octombrie, Legia a anunțat despărțirea de Edi Iordănescu (47 de ani).
Fotbal International SuperLiga: Farul - UTA, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Slobozia - FCSB, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul român fusese numit pe banca formației din Varșovia pe data de 16 iunie. Pentru Edi Iordănescu a fost prima experiență după mandatul de doi ani și jumătate de la naționala României.
Reamintim că Edi Iordănescu a stat un an pe bară înainte să semneze cu Legia.
Legia ia în calcul să-și păstreze interimarul până la final de 2025
În ciuda rezultatelor slabe după plecarea lui Edi Iordănescu, oficialii celor de la Legia nu se grăbesc să facă o mișcare. Potrivit presei din Polonia, sunt șanse mari ca interimarul Inaki Astiz să rămână pe banca echipei până la finalul anului 2025.
În tot acest timp, oficialii de la Legia se vor consulta și vor încerca să ia cea mai bună decizie înaintea cantonamentului din iarnă. Situația nu este însă una pe placul fanilor, care contestă felul în care reacționează conducătorii.
De la plecarea lui Edi Iordănescu și până în prezent, Legia a mai jucat trei meciuri, două în campionat și unul în faza ligii Conference League, iar rezultatele au fost dezastruoase.
În urma acestui parcurs, Legia, echipă care își propune să câștige titlul, se află doar pe locul al 11-lea al ierarhiei, cu 17 puncte acumulate după 14 meciuri.
În prezent, Legia se află mai aproape de retrogradare (la patru puncte de Lechia) decât față de ocupanta primului loc Gornik Zabrze (la 12 puncte în spate).
Edi Iordănescu: ”A fost o experiență unică”
Vineri, 7 noiembrie, la o săptămână de la plecarea de la Legia, Edi Iordănescu a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a vorbit despre experiența petrecută la Varșovia.
”Sunt recunoscător pentru oportunitatea pe care am avut-o de a lucra pentru Legia Varșovia, un club atât de prestigios, cu o tradiție uriașă și fani extraordinari! A fost o călătorie atât complicată, cât și fascinantă, plină de intensitate, chiar dacă mai scurtă decât ne-am fi așteptat cu toții.
Eu și stafful meu am lucrat cu toată cunoștința și dedicarea noastră. În fotbal, ca și în viață, uneori adevăratele răspunsuri vin mai târziu și, poate, doar timpul oferă o înțelegere clară a provocărilor care depășesc puterea unui staff tehnic.
Cu siguranță au existat lucruri asupra cărora am avut perspective diferite, dar asta face parte, până la urmă, din complexitatea fotbalului.
Sper că victoria în Supercupa Poloniei împotriva unei echipe rivale și calificarea în grupele Conference League au adus bucurie fanilor și, în același timp, sunt sigur că au ajutat clubul să pășească pe o cale importantă spre stabilitate financiară și succes european în viitor.
Vreau să mulțumesc conducerii și managementului clubului pentru încrederea pe care au avut-o în mine și în echipa mea și le mulțumesc tuturor profesioniștilor care lucrează pentru Legia și care au luptat alături de noi, clipă de clipă, pentru binele clubului și fericirea fanilor.
A fost o experiență unică, trebuie să recunosc, și voi rămâne mereu un suporter al Legiei, dorindu-le tot ce e mai bun jucătorilor cu care am avut șansa să colaborez și sperând că spiritul uimitor care arde în tribunele dedicate Legiei va fi răsplătit foarte curând cu rezultate mari, așa cum, fără îndoială, merită”, a scris Edi Iordănescu pe contul său de Facebook.
- În cele 23 de meciuri pe banca celor de la Legia, Edi Iordănescu a înregistrat 11 victorii, 6 remize și 6 eșecuri
Etichete: polonia , edi iordanescu , legia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cel puțin 16 persoane au fost ucise și alte peste 40 au fost rănite în urma unui atac armat care a...