I-a spus ”NU” Rapidului și a reușit un hat-trick la națională! Echipa ”de mâna a doua”, CINCI victorii consecutive
articol scris de Digi Sport09.06.2025, 23:45
Albion Rrahmani (24 de ani) a fost eroul naționalei statului Kosovo în amicalul cu Insulele Comore, câștigat de europeni cu 4-2.
Fotbal International SuperLiga: Petrolul - Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
Serie A: Lazio - Como, luni, 21:45, DGS 2
Reprezentativa clasată pe locul 105 în ierarhia FIFA a deschis surprinzător scorul la Priștina, prin Bakari (12), însă apoi a ieșit la rampă Rrahmani. Atacantul a reușit un hat-trick (19, 59, 79) și a fost schimbat cu Asllani (86). Cu un minut înainte, Insulele Comore au punctat prin Said, dar kosovarii au avut ultimul cuvânt, iar Asllani (90+2) a închis tabela.
Albion Rrahmani, hat-trick în meciul Kosovo - Insulele Comore 4-2
Presa kosovară nu a fost mulțumită de prestația naționalei: ”Kosovo a arătat aproape ca o echipă de mâna a doua, dar a fost suficient pentru a câștiga la o diferență de două goluri. Atacantul Albion Rrahmani a excelat. Jucătorul Spartei Praga a marcat 3 goluri”, au notat cei de la koha.net.
Albion Rrahmani se află într-o formă excelentă. Cu doar 3 zile în urmă, a mai înscris două goluri, într-un amical cu Armenia, în care a marcat și Emerllahu, jucătorul CFR-ului. Kosovarii s-au impus cu 5-2.
Naționala din Kosovo, locul 97 în clasamentul FIFA, are 5 victorii consecutive. De fapt, singura înfrângere din ultimele 9 jocuri este cea la ”masa verde”, 0-3, în fața României, după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren în finalul partidei de pe Arena Națională.
Vândut de Rapid în vara anului trecut la Sparta Praga în schimbul a 5 milioane de euro, Rrahmani nu s-a adaptat la formația din capitala Cehiei și s-a vorbit despre o posibilă revenire a acestuia în Giulești.
Internaționalul kosovar, însă, a respins ferm această variantă și vrea să lupte pentru rolul de titular la Sparta.
- 18 goluri în 29 de meciuri a reușit Rrahmani la Rapid.
Etichete: kosovo , albion rrahmani , hat-trick rrahmani , kosovo insulele comore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Documente confidențiale ale Ministerului danez de Apărare arată că SUA, în mod informal și fără a...