Mihai Stoica a reacționat, după ce Cosmin Olăroiu a ajuns la un pas de calificarea la Mondial
articol scris de Digi Sport11.10.2025, 22:55
Emiratele Arabe Unite, echipă al cărui selecționer este Cosmin Olăroiu (56 de ani) a învins-o pe Oman cu 2-1 și este la un pas de calificarea la Campionatul Mondial.
Fotbal International ATP Finals: Carlos Alcaraz - Taylor Fritz, marți, 15:00, DGS 2
Liga 2: Chindia - Afumați, marți, 19:30, DGS 1
După ce a ratat calificarea directă la Mondiale prin intermediul preliminariilor asiatice principale, naționala lui Olăroiu a fost repartizată într-o mini-grupă din care mai fac parte reprezentativele Qatarului și Omanului.
Mesajul lui Mihai Stoica, după ce Cosmin Olăroiu e la un meci de calificarea la Campionatul Mondial
Deși a fost condusă, Emiratele Arabe Unite a revenit și a câștigat pe final. Echipa lui Olăroiu este lider după prima etapă, cu 3 puncte după un meci. Qatar este pe 2, cu un punct după un meci, iar Oman este pe 3, tot cu un punct, dar cu ambele meciuri disputate.
În aceste condiții, echipa Emiratelor Arabe Unite are nevoie doar de un egal în meciul cu Qatar pentru a termina pe locul 1 grupa și a se califica la Campionatul Mondial.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a reacționat imediat pe rețelele de socializare, după ce fostul antrenor al roș-albaștrilor a ajuns la un pas de calificarea la Mondial.
”Oli l-a bătut pe Carlos Queiroz. Mai trebuie să nu piardă cu Lopetegui și vom avea primii români la World Cup”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Carlos Queiroz este selecționerul Omanului și fostul secund al lui Alex Ferguson la Manchester United și fostul antrenor al lui Real Madrid în sezonul 2003-2004.
Julian Lopetegui este actualul selecționer al Qatarului, viitoarea adversară a Emiratelor Arabe Unite. Acesta le-a mai antrenat în trecut pe Real Madrid, Sevilla, Porto și a fost selecționerul Spaniei.
Etichete: mihai stoica , cosmin olaroiu , emiratele arabe unite , oman , preliminariile campionatului mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, Carmen Uscatu, susține că numirea Oanei Gheorghiu în...