Oficial OUT! Marco Dulca a rămas fără echipă după doi ani
articol scris de Digi Sport12.08.2025, 17:05
Marți, 12 august, NK Celje și Marco Dulca (26 de ani) au ajuns la un acord pentru despărțire.
Fotbal International Preliminarii CM: Franța - Ucraina, joi, 21:45, DGS 1
Preliminarii CM: Armenia - Ungaria, joi, 19:00, DGS 1
Ajuns în septembrie 2023 la Celje, Marco Dulca a cucerit două trofee cu echipa, campionatul și Cupa Sloveniei. În perioada petrecută la fosta sa echipă, mijlocașul român a adunat 55 de meciuri, timp în care a marcat și un gol.
Marco Dulca a rămas liber de contract
Plecat din România după experiența nereușită de la FCSB, Marco Dulca a sperat că va continua în străinătate la Celje. Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă, iar mijlocașul a rămas liber de contract și se află în căutarea unei noi echipe.
În trecut, Rapid s-a interesat de serviciile lui Marco Dulca, însă fotbalistul nu a mai ajuns în cele din urmă în Giulești.
"Multumesc NK Celje pentru toate momentele frumoase din ultimii 2 ani! M-ai făcut să mă simt ca acasă din prima zi și sunt foarte mândru că am făcut parte din această echipă care a reușit atât de multe. Mult succes pe viitor", a scris Dulca, pe Facebook.
În urmă cu un an, Marco Dulca acorda un interviu pentru digisport.ro și vorbea despre experiența avută la FCSB: ”Am mai spus și repet că nu-mi pare deloc rău că am semnat cu FCSB, chiar dacă au fost cinci luni și puține meciuri. Chiar m-am mândrit acum cu calificarea echipei în Europa League și m-au și felicitat cei de aici. Toți știu de Steaua ... De Steaua, nu de FCSB, e adevărat.
De ce nu regret perioada de la FCSB? Pentru că am învățat multe lucruri acolo, este o echipă foarte mare și cu condiții excelente. În plus a fost și o experiență europeană, chiar dacă nasoală ...
Chiar făceam o comparație acum vizavi de ce jucăm noi, în România. Cu Riera parcă am învățat să alergăm cu cap. Și am cel mai bun exemplu, tot legat de România, cu FCSB. Crezi că ăia de la Silkeborg sunt mai buni ca noi? Nu, în niciun caz! Și ne-au dat 5-0 și 5-0. Sprintam și nu putea să ajung la adversar!”.
Cristi Dulca: ”M-a întrebat Mircea Lucescu de Marco”
În aprilie 2025, Cristi Dulca (52 de ani), fostul antrenor al echipei naționale feminine a României, a dezvăluit că a fost întrebat de selecționerul Mircea Lucescu despre situația fiului său, Marco Dulca, care evolua la acea vreme pentru slovenii de la Celje.
"Am vorbit cu Mircea Lucescu. Știe nea Mircea ce are de făcut. M-a întrebat de Marco, dar știe el mai bine ce are de făcut. E important ca cei care vin la lot să își facă treaba și să ne calificăm la un Campionat Mondial după atât de mult timp", a spus Dulca, la emisiunea Liga Digi Sport.
Marco Dulca a evoluat la toate selecționatele de tineret ale României (de la U17 până la U23), dar nu a apucat să facă pasul la prima reprezentativă.
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Dulca, potrivit Transfermarkt
Etichete: marco dulca , celjle , plecare dulca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Negociatorii ruși de la Istanbul au ignorat încercările de a discuta pași concreți către pace, au...