Revine Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport19.08.2026, 08:40
Ianis Hagi (27 de ani) a ratat debutul în noul sezon din Turcia, după ce a suferit o accidentare chiar înaintea meciului cu Gaziantep
Fotbal International UCL: Bayern Munchen - Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 1
UCL: Fenerbahce - Roma, joi, 19:45, DGS 1
Concret, Ianis Hagi nu a făcut parte din lotul lui Alanyaspor pentru meciul cu Gaziantep (1-1), formația condusă de Mirel Rădoi. Internaționalul român s-ar fi accidentat înaintea partidei și a devenit out.
Ianis Hagi, înapoi la antrenamentele lui Alanyaspor
Turcii au susținut că Ianis Hagi s-a ales cu o leziune la tendonul adductorului din zona inghinală. Această problemă este cauzată, de cele mai multe ori, de sprinturi, schimbări bruște de direcție sau o solicitare mult prea mare în timpul unui șut.
Situația lui Ianis Hagi este urmărită atent de Gică Hagi, în condițiile în care România debutează în Nations League peste doar o lună. După câteva zile de pauză, fotbalistul a revenit la antrenamentele lui Alanyaspor.
Ianis Hagi se antrenează cot la cot alături de colegii săi, semn că nu mai are probleme în momentul de față.
Rămâne de văzut dacă Ianis Hagi va putea juca în duelul cu Beșiktaș, programat duminică, 23 august, de la 21:30.
Gică Hagi, întrebat direct despre situația lui Ianis Hagi
La conferința de presă susținută luni, 17 august, Gică Hagi a fost întrebat, inevitabil, despre situația lui Ianis Hagi. Actualul selecționer al României nu a dorit să comenteze prea mult și a declarat că fiul său a acuzat o accidentare, care pare însă să nu fie una gravă.
Potrivit spuselor lui Gică Hagi, Ianis Hagi ar urma să revină pe teren încă de la următorul meci al celor de la Alanyaspor.
"Orice jucător poate să aibă o situație puțin sau mai mult complicată. A avut o problemă și nu a jucat în prima etapă, sperăm să revină în etapa a doua și să joace", a spus Hagi senior.
Ianis Hagi, cele mai bune cifre din carieră cu Gică Hagi antrenor
Ianis Hagi a fost lansat în fotbalul profesionist chiar de către Gică Hagi, la Viitorul, actuala Farul. Sub comanda tatălui său, actualul jucător de la Alanyaspor a strâns 92 de meciuri, a marcat 24 de goluri și a dat 16 pase decisive.
Acum, Ianis și Gică Hagi vor lucra din nou. Jucătorul este o prezență constantă la naționala României în ultimii ani, iar la precedentele acțiuni cu Mircea Lucescu selecționer a fost inclusiv căpitanul echipei.
Rămâne de văzut cum va fi gesionată relația dintre Ianis și Gică Hagi la naționala României. În 2020, "Prințul" spunea că, pe terenul de fotbal, există doar legătura obișnuită dintre un antrenor și un jucător.
"Este o relaţie de la jucător la antrenor. Atât timp cât sunt la baza sportivă, la antrenament sau pe terenul de joc, este respectul între jucător şi antrenor şi trebuie să fac tot ce mi se transmite. Când nu fac bine, suport consecinţele. E o relaţie normală, eu încerc să dau totul pentru echipa mea.
Normal că vorbesc cu el şi înainte şi după meciuri, e o relaţie tată-fiu, vorbesc cu toată familia. Mă ajută înainte de meci, îmi spune despre adversari. El se uită la foarte multe meciuri şi mă mai ajută şi el cu nişte scheme.
Acum am crescut şi eu, înţeleg şi eu fotbalul, ştiu minusurile şi plusurile adversarilor, dar când vorbesc cu tata mereu mă ajută", spunea Ianis Hagi, în 2020, într-un interviu acordat site-ului uefa.com.
Etichete: turcia , ianis hagi , alanyaspor , ianis hagi accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un șofer care a intrat pe contrasens pe Autostrada A1, între Arad și Timișoara, a provocat un...