S-au încheiat negocierile cu Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport30.07.2026, 14:15
Edi Iordănescu (48 de ani) a negociat cu FC Kalba, grupare din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite, dar părțile nu au ajuns la un numitor comun.
Fotbal International SuperLiga: FCSB - Botoșani, luni, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Clubul arab căuta un nou antrenor după despărțirea de irakianul Ghazi Al-Shammari, iar Edi Iordănescu a fost unul dintre numele luate în calcul pentru banca tehnică.
Edi Iordănescu a refuzat oferta lui FC Kalba
Kalba i-a oferit lui Edi Iordănescu un contract cu un salariu de 1,2 milioane de euro pe an, din care trebuie să-și plătească asistenții.
Edi Iordănescu a cerut 1,8 milioane de euro pentru el și staff-ul său pentru a semna cu Kalba, dar arabii nu au fost de acord cu solicitarea și negocierile s-au încheiat fără să se ajungă la un acord, potrivit Trumedia
După eșecul din tratativele cu Edi Iordănescu, arabii s-au reorientat și l-au instalat pe banca tehnică pe spaniolul Victor Sanchez, care era liber din luna mai, când a plecat de la echipa croată Rijeka. De-a lungul carierei, Victor Sanchez a mai fost antrenor principal la Betis Sevilla, Malaga, FC Cartagena și Olimpija Ljubljana.
- FC Kalba a terminat pe locul 11, din 14, în sezonul trecut din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite
Edi Iordănescu, liber de contract din octombrie 2025
Edi Iordănescu este fără angajament din luna octombrie a anului 2025, când a plecat de la Legia Varșovia după un mandat de doar patru luni.
În această vară, Edi Iordănescu a mai fost dorit de CFR Cluj, după plecarea lui Daniel Pancu, dar fostul selecționer al primei reprezentative a declinat oferta pentru că își dorește să antreneze în străinătate.
”În ultimele zile s-a tot discutat despre o posibilă revenire a mea la CFR Cluj, iar după multe speculații consider că este momentul să clarific situația.
În primul rând, mărturisesc faptul că sunt extrem de atașat de CFR Cluj. Este un club față de care am sentimente puternice și unde am trăit unele dintre cele mai importante momente ale carierei mele.
La Cluj am avut primele mari satisfacții ca antrenor, am câștigat trei trofee și am construit relații speciale cu oamenii din club și cu mulți dintre jucătorii alături de care am lucrat.
Sunt amintiri și legături care vor rămâne mereu parte din mine, in plus rămân extrem de recunoscător si pentru sprijinul deosebit pe care l-am avut din partea suporterilor!
Este adevărat că am fost contactat în vederea unei posibile reveniri. Din respect pentru suporterii lui CFR, pentru club și oamenii care îl conduc, am fost însă foarte corect încă de la început și am comunicat faptul că mă aflu în negocieri pentru un contract în străinătate.
Aceasta a reprezentat și reprezintă prioritatea mea în acest moment, motiv pentru care am solicitat puțin timp pentru a-mi clarifica situația. Cert este că în acest moment situația mea rămâne încă neclară, iar CFR are nevoie de un antrenor cât mai repede…
În ceea ce privește CFR Cluj, îl cunosc foarte bine pe domnul Nelu Varga și știu că de-a lungul vieții și al activității sale a depășit numeroase obstacole. De fiecare dată a demonstrat capacitatea de a se reinventa, de a găsi soluții și de a repoziționa clubul atunci când contextul a fost dificil.
Are un instinct aparte, atât în viață, cât și în fotbal, iar dragostea pe care o are pentru CFR Cluj este incontestabilă. Fără implicarea și sacrificiile sale, este greu de imaginat unde ar fi fost astăzi clubul. CFR a trecut prin momente complicate, dar a continuat să meargă înainte și să rămână la cel mai înalt nivel”, a scris Edi Iordănescu pe contul personal de Facebook.
De asemenea, Levadiakos, din prima ligă a Greciei, l-a dorit pe Edi Iordănescu, dar nu s-a înțeles cu el și a apelat ulterior la Elias Charalambous, fostul principal de la FCSB.
Etichete: edi iordanescu , emiratele arabe unite , kalba fc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...