Gică Hagi a ales! Unde vrea să antreneze, după ce a a făcut un pas în spate la Farul
articol scris de Digi Sport06.07.2025, 14:52
Gică Hagi (60 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Farul, iar "Regele" va ocupa o funcție administrativă în cadrul clubului.

Europa League: CFR Cluj - Paksi, joi, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Hermannstadt - Metaloglobus, vineri, 19:00, DGS 1
În locul său, pe banca "Marinarilor" a fost numit Ianis Zicu (41 de ani), cel care în stagiunea 2024/2025 a reușit minunea și a promovat-o pe Metaloglobus în Liga 1.
Gică Hagi e pregătit să revină în antrenorat
La doar o lună după ce a decis să facă un pas în spate la Farul, Gică Hagi a luat decizia: e gata să revină în antrenorat.
Potrivit celor de la as.ro, ”Regele” așteaptă deja propuneri pentru a pregăti o nouă echipă și a ales unde și-ar dori să-și continue cariera.
Sursa citată susține că Hagi e gata să antreneze în Emiratele Arabe Unite, în Arabia Saudită sau chiar în Turcia, acolo unde le-a pregătit pe Bursaspor și Galatasaray.

Pe lângă cele două echipe din ”Țara Semilunei” și Farul, ”Regele” a mai fost antrenor la naționala României, Poli Timișoara și FCSB.

- 5 trofee are Gică Hagi câștigate în cariera de antrenor: două titluri în România, o Cupă a României, o Supercupă a României și o Cupă a Turciei.
Marius Lăcătuș este sigur: "Asta își dorește Gică Hagi să antreneze"
Despre viitorul lui Gică Hagi a vorbit și Marius Lăcătuș (61 de ani), care este de părere că Hagi își dorește cel mai mult să pregătească naționala României.
"El își va dori în continuare să antreneze. E clar. El își va dori o echipă puternică, competitivă. E clar că nu în țară, ci în străinătate. Sau o echipă națională. El cred că își dorește enorm de mult să antreneze echipa națională a României.
Acum, asta nu înseamnă că el își va dori ca naționala să aibă rezultate slabe, ca să antreneze el. Poate până se termină această campanie, până vine Campionatul Mondial, se va ajunge la o înțelegere cu cei de la Farul, ca să poată antrena naționala. Eu nu îl văd pe Gică să aibă pauză. Crede-mă!", a spus Marius Lăcătuș, despre Gică Hagi, la emisiunea Digi Sport Special, de sâmbătă, 21 iunie.
Etichete: gica hagi , turcia , arabia saudita , farul , emiratele arabe unite
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Israelul a bombardat miercuri mai multe ţinte din Damas, între care cartierul general al armatei...