Gol! Are patru titluri în SuperLigă și e la un pas de finala Cupei
articol scris de Digi Sport23.04.2026, 19:00
Cătălin Itu (26 de ani) este ca și calificat în finala Cupei Bulgariei.
Fotbal Europa League: AC Milan - Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1
Europa Laegue: Omonia - Celta Vigo, miercuri, 19:45, DGS 1
Mijlocașul, care are patru titluri de campion în România cu CFR Cluj, a marcat în succesul echipei sale Lokomotiv Plovdiv, scor 4-0, pe terenul lui Arda Kardzhali, în manșa tur a semifinalelor Cupei.
Cătălin Itu, gol în Arda - Lokomotiv Plovdiv 0-4. Românul, ca și calificat în finala Cupei Bulgariei
Cătălin Itu, cel care este un jucător de bază pentru Lokomotiv, a deschis scorul pentru gruparea din Plovdiv în minutul 52 al duelului cu Arda.
Ulterior, cei de la Plovdiv au mai marcat de trei ori în acest meci, s-au impus cu 4-0 și sunt ca și calificați în finala Cupei Bulgariei.
În cealaltă semifinală, CSKA Sofia a învins-o în deplasare pe Ludogorets, scor 2-1, și pornește ca favorită înaintea partidei retur din capitala Bulgariei.
Cătălin Itu, șase goluri și șase assist-uri în acest sezon în Bulgaria
După ce a plecat din România, Cătălin Itu s-a regăsit în fotbalul bulgar, de la sud de Dunăre.
În a doua jumătate a sezonului trecut, mijlocașul a evoluat pentru Krumovgrad, echipă la care a jucat 17 meciuri, a marcat de trei ori și a oferit un assist.
După ce s-a remarcat la Krumovgrad, Itu a fost transferat în vară de Lokomotiv Plovdiv, o echipă mult mai bine cotată din Bulgaria, iar aici ”a explodat”: a înscris 6 goluri și a oferit 6 assist-uri în 29 de meciuri.
- 600.000 de euro este cota de piață a lui Itu, potrivit Transfermarkt
- 68 de meciuri, 7 goluri și 5 pase decisive au fost cifrele lui Itu la CFR Cluj
Lokomotiv Plovdiv a încheiat sezonul regulat pe locul al 5-lea în Bulgaria și va juca într-un mini-campionat pentru accederea în preliminariile Conference League.
Clasament Bulgaria
Etichete: bulgaria , cupa bulgariei , lokomotiv plovdiv , arda , catalin itu , itu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Pricipala Piața a țării s-a transformat în cea mai mare arenă de lupte între jandarmi și...