Istvan Kovacs a primit vestea de la UEFA, la o săptămână de la scandalul din Barcelona - Atletico
articol scris de Digi Sport15.04.2026, 18:06
Barcelona a reclamat arbitrajul lui Istvan Kovacs la UEFA după 0-2 cu Atletico Madrid, din manșa tur de UEFA Champions League, când românul l-a eliminat pe Pau Cubarsi și nu a dictat penalty la un presupus henț comis de Marc Pubill.
Fotbal WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian - Daria Kasatkina, joi, 13:30, DGS 2
SuperLiga: CFR Cluj - FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
Numai că formația blaugrana a avut aceeași atitudine și după 2-1, returul de pe Metropolitano, când ținta a fost Clement Turpin, considerat de multă lume drept cel mai bun arbitru. Catalanii au trimis o nouă plângere la forul continental, iar discursul lui Joan Laporta a fost unul dur.
”Deciziile arbitrului și ale VAR au fost din nou o rușine. Este inacceptabil ce ne-au făcut. Deciziile arbitrului și ale VAR au avut un impact mare asupra acestui tur din Liga Campionilor, clar. Cartonașul roșu acordat lui Eric García a fost greșit, deoarece Koundé era acolo pregătit să câștige mingea. Nu era ultimul apărător”, a spus, printre altele, președintele catalanilor.
Istvan Kovacs, ignorat de UEFA și la meciurile din Europa și Conference League, după scandalul făcut de Barcelona
În urmă cu o săptămână, presa din Spania spunea că Istvan Kovacs nu va mai conduce niciun meci din Europa până la finalul sezonului, motivând că românul a făcut o mare greșeală când nu i-a dat roșu direct lui Cubarsi (a acordat galben, iar după reluările din camera VAR l-a trimis la vestiare).
După ce a fost ignorat la meciurile din UEFA Champions League, Istvan Kovacs nu a primit delegare nici la cele din UEFA Europa League și Conference League, a doua, respectiv a treia competiție ca importantă de pe continent.
Programul din Europa League
Joi, 16 aprilie
- Celta Vigo - Freiburg, 19:45, Digi Sport 1 (arbitru Anthony Taylor)
- Aston Villa - Bologna, 22:00 (arbitru Jose Maria Sanchez)
- Betis - Braga, 22:00, Digi Sport 2 (arbitru Davide Masa)
- Nottingham - Porto, 22:00, Digi Sport 1 (arbitru Danny Makkelie)
Programul din Conference League
Joi, 16 aprilie
- Alkmaar - Shaktar, 19:45 (arbitru Sven Jablonski
- AEK - Rayo Vallecano, 22:00 (arbitru Espen Eskas)
- Fiorentina - Crystal Palace, 22:00, digisport.ro (arbitru Jesus Gil Manzano)
- Strasbourg - Mainz, 22:00, digisport.ro (arbitru Joao Pinheiro)
UEFA a declarat cererea Barcelonei legată de Istvan Kovacs drept inadmisibilă
”După prima manșă a sferturilor UEFA Champions League, jucată miercuri, 8 aprilie 2026 între FC Barcelona și Atletico Madrid, FC Barcelona a depus o protestație legată de o decizie a arbitrului.
La 13 aprilie 2026, Comitetul de Control, Etică și Disciplină al UEFA a declarat protestul inadmisibil”, a transmis UEFA, conform AS.
Video Rezumat Barcelona - Atletico Madrid 0-2
Etichete: barcelona , istvan kovacs , uefa , barcelona atletico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele rus Vladimir Putin a părăsit miercuri China după ce a anulat conferinţa de presă pe...