Italienii au dat verdictul, după ce Andrei Coubiș a debutat cu autogol și cartonaș roșu la AC Milan
articol scris de Digi Sport10.08.2025, 18:25
Andrei Coubiș (21 de ani) a făcut un meci dezastruos în amicalul Chelsea - AC Milan, ultimul din cantonamentul de vară pentru "Diavoli".
Fotbal UCL: Bayern Munchen - Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 1
UCL: Fenerbahce - Roma, joi, 19:45, DGS 1
La debutul său ca titular pentru echipa mare, fotbalistul cu dublă cetățenie (româno-italiană) și-a dat autogol în minutul 5, apoi a făcut o greșeală de marcaj împreună cu Tomori la golul lui Joao Pedro, marcat trei minute mai târziu, ca în minutul 18 să vadă roșu direct, după un fault tot împotriva brazilianului.
Presa din Italia, de părere că Andrei Coubiș nu e suficient de bun pentru echipa mare a lui AC Milan
Cum era de așteptat, în presa din Italia au apărut mai multe reacții despre prestația fundașului central:
"Startul de meci a fost cu siguranță neașteptat pentru fanii lui AC Milan. Un început dezastruos odată cu autogolul lui Coubiș. Apărarea a fost foarte lentă în primele minute. Iar în minutul 18, ziua de coșmar a lui Coubiș a luat sfârșit", au scris cei de la All Milan.
Cei de la Football Italia au pus lucrurile în perspectivă și au tras un semnal major de alarmă: "Dacă lui Max Allegri îi trebuia încă o confirmare că AC Milan are nevoie mare de un înlocuitor pentru Malick Thiaw (n.r. aproape de un transfer la Newcastle), confirmarea a venit prin prestația de coșmar a lui Andrei Coubiș".
"Coubiș l-a pus la pământ pe Joao Pedro din postură de ultim apărător, iar arbitrul a aplicat regulamentul, chiar dacă e un meci amical. Un debut mai prost nici nu putea fi imaginat", a scris Corriere dello Sport.
Andrei Coubiș e supranumit "Bestia", grație fizicului său impresionant
Galerie Foto
Etichete: chelsea , ac milan , eliminare , debut , andrei coubiș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier, Victor Ponta, a participat alături de delegația României la deschiderea Jocurilor...






















