Oficial La 74 de ani, a semnat și a dat lovitura carierei! Obiectiv clar: calificarea la Cupa Mondială 2026
articol scris de Digi Sport20.12.2025, 10:39
Echipa națională de fotbal a Cehiei a reușit să își găsească un nou selecționer, după ce l-a dat afară pe Ivan Hasek (62 de ani).
Fotbal SuperLiga: Dinamo - Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
Serie A: Roma - Cagliari, luni, 21:45, DGS 2
Federația a bătut palma cu Miroslav Koubek, antrenor cu mare experiență, care va avea ca prim obiectiv să califice naționala cehă la Cupa Mondială prin intermediul barajului european.
Miroslav Koubek, noul selecționer al Cehiei
Federația de Fotbal din Cehia a anunțat pe site-ul oficial că antrenorul de 74 de ani a semnat un contract valabil până în vara anului 2028.
Astfel, șefii fotbalului ceh vor să îl aibă la cârmă pe Koubek și în preliminariile pentru EURO 2028, cât și la turneul final, în cazul în care va califica naționala.
Așa cum se afirmă pe site, Koubek are peste patruzeci de ani de experiență în antrenorat, iar în ultimele două sezoane a ajuns cu Viktoria Plzen în rundele eliminatorii din Conference League și Europa League.
Pentru Koubek este cea mai importantă numire din cariera sa. Anterior, mai fusese selecționer la naționala U19 a Cehiei, precum și secund la naționala mare.
La barajul pentru Cupa Mondială, Cehia va primi vizita celor de la Irlanda, iar dacă merge mai departe va întâlni în meciul decisiv câștigătoarea duelului dintre Danemarca și Macedonia de Nord.
Federația de Fotbal din Cehia a retras primele pentru jucători, în ciuda calificării la baraj! Tomas Soucek, rămas fără banderolă
Cehia a încheiat pe locul doi în Grupa L din preliminariile europene pentru Cupa Mondială, după victoria de pe teren propriu cu Gibraltar, scor 6-0.
De-a lungul meciului, jucătorii echipei gazdă au fost apostrofați de conaționalii lor, în special datorită eșecului istoric cu Insulele Feroe, din etapa precedentă, scor 1-2. După fluierul final, jucătorii Cehiei au mers direct la vestiare și nu au salutat suporterii.
Decizia jucătorilor de a nu merge să salute galeria nu a fost acceptată de Federație, iar drept pedeapsă aceștia au rămas fără primele care ar fi urmat să fie acordate pentru obținerea unui loc de baraj, informează agenția Associated Press.
Federația le-a transmis că datoria lor este să meargă să salute suporterii, indiferent de ce li se strigă din tribune.
Mai mult, starul echipei, Tomas Soucek, care poartă și banderola de căpitan, nu va mai îndeplini acest rol la următorul meci, cel din semifinalele play-off-ului.
Barajul european pentru Cupa Mondială
Barajul pentru Cupa Mondială 2026 / Foto: fifa.com
Etichete: cupa mondiala , cehia , selectioner , miroslav koubek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia și Kazahstan dețin amândouă informații compromițătoare despre președintele american Donald...