22 de accidentări în 4 luni. Carlo Ancelotti n-a stat deloc pe gânduri
articol scris de Digi Sport11.11.2024, 12:19
Accidentarea la genunchi a lui Eder Militao, a doua ruptură de ligament încrucişat după cea a lui Dani Carvajal şi a cincea suferită de un jucător de la Real Madrid în ultimele 15 luni, completează şirul de accidentări de la echipa madrilenă, 22 în doar 4 luni de la debutul sezonului.
Cupa României: Borcea - FCSB, joi, 20:30, DGS 1
Cupa României: Ceahlăul - CFR, joi, 18:00, DGS 1
Accidentări pe bandă rulantă la Real Madrid: 22 în 4 luni. Ancelotti: "Destul de ciudat!"
În pauza meciului cu Osasuna de pe Santiago Bernabeu, câştigat de madrileni cu 4-0, 3 jucători ai lui Real erau accidentaţi.
O nouă problemă musculară pentru atacantul Rodrygo Goes, care tocmai revenise după o accidentare la bicepsul femural drept, suferită pe 22 octombrie cu Borussia Dortmund, şi a părăsit terenul în lacrimi în minutul 20 al partidei, aparent victima unei recidive.
Compatriotul său, Eder Militao, a fost diagnosticat cu o ruptură completă de ligament încrucişat anterior cu atingerea a două meniscuri de la piciorul drept, iar Lucas Vazquez a fost victima unei leziuni musculare.
Carlo Ancelotti nu a stat deloc pe gânduri și a acuzat calendarul încărcat.
"Trei accidentări în prima repriză este destul de ciudat", a precizat Ancelotti, care dă vina pe calendarul supraîncărcat.
"Cerinţele acestui calendar, care nu le permite jucătorilor să se odihnească, cresc riscul de accidentări", a spus Ancelotti.
De la accidentarea lui Eduardo Camavinga, primul jucător accidentat din sezonul actual, cu o entorsă la genunchi suferită la un antrenament în ajunul Supercupei Spaniei, Real Madrid a ajuns la 22 de accidentări, printre care şi Jude Bellingham şi Jesus Vallejo.
Etichete: real madrid , accidentari , eder militao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, la solicitarea instituțiilor emitente...