A revenit la antrenamentele lui Real Madrid și e apt pentru ”dubla” cu Arsenal
articol scris de Digi Sport06.04.2025, 18:39
Real Madrid s-a confruntat cu probleme la postul de portar pentru meciul cu Valencia, scor 1-2, din cadrul etapei cu numărul 30 din La Liga, iar Carlo Ancelotti s-a văzut nevoit să îl trimită între buturi pe Fran Gonzalez (19 ani).
La Liga SuperLiga: FC Argeș - FC Botoșani, sâmbătă, 17:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Oțelul, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Titularul Thibaut Courtois (32 de ani) și Andriy Lunin (26 de ani) au fost accidentați și astfel goalkeeper-ul de doar 19 ani a debutat la Real Madrid.
Thibaut Courtois a revenit la antrenamentele lui Real Madrid
Se pare că problemele lui Thibaut Courtois s-au rezolvat și belgianul a revenit deja la antrenamentele lui Real Madrid, precum a transmis jurnalistul Fabrizio Romano.
Mai mult, portarul belgian va fi apt pentru meciul tur cu Arsenal, din Anglia, din sferturile de finală ale Champions League.
- Partida tur din Anglia este programată marți, 8 aprilie, în timp ce returul se va disputa pe 16 aprilie pe Santiago Bernabeu. Ambele meciuri încep de la ora 22:00 și vor putea fi văzute pe canalele Digi Sport.
Totuși, Real Madrid va avea în continuare probleme de lot. Fundașul stânga Ferland Mendy (29 de ani) și mijlocașul central Dani Ceballos (28 de ani) nu s-au recuperat și nu vor juca împotriva ”Tunarilor”.
De asemenea, Carlo Ancelotti nu se va putea baza nici pe Aurelien Tchouameni, care este suspendat, Eder Militao și Dani Carvajal, care sunt accidentați.
Gabriel Magalhaes ratează dubla manșă dintre Arsenal și Real Madrid
Gabriel Magalhaes (27 de ani) a rezistat doar 16 minute pe teren în Arsenal - Fulham, scor 2-1, meci din etapa a 30-a de Premier League.
Fundașul central, titular incontestabil în apărarea ”Tunarilor”, s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească terenul, iar, potrivit informațiilor apărute în presa din Anglia, acesta va lipsi în ambele confruntări ale sferturilor de finală din UEFA Champions League împotriva lui Real Madrid.
Brazilianul a efectuat investigații medicale pentru a determina gravitatea problemei, care l-ar putea ține departe de teren timp de câteva săptămâni, iar primele semne sunt îngrijorătoare.
Este o pierdere grea pentru Mikel Arteta, deoarece Gabriel este o piesă de bază pentru antrenorul spaniol. 42 de meciuri (3500 de minute) a jucat brazilianul în acest sezon, în care a arătat că este important și pe faza ofensivă, prin cele cinci goluri marcate și trei pase decisive reușite.
- 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Gabriel, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: real madrid , arsenal , thibaut courtois
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fotografii găsite în proprietatea lui Jeffrey Epstein îl leagă pe defunctul infractor sexual, care...