Adio, 2025! Xabi Alonso a rămas fără încă un jucător la Real Madrid
articol scris de Digi Sport15.12.2025, 12:43
Real Madrid a avut nu mai puțin de 9 jucători indisponibil pentru meciul cu Alaves, pe care a reușit totuși să-l câștige, scor 2-1, în etapa a 16-a din La Liga.
La Liga SuperLiga: Universitatea Craiova - Botoșani, sâmbătă, 20:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Slobozia, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Din tabăra ”Galacticilor” au lipsit Alaba, Trent, Camavinga, Carvajal, Militao și Mendy, accidentați, respectiv Fran Garcia, Carreras și Endrick, suspendați. Acum, Xabi Alonso a pierdut un jucător.
Brahim Diaz a plecat la Cupa Africii! Va rata până la 5 meciuri dacă Maroc ajunge în final
Este vorba despre Brahim Diaz, care a jucat opt minute contra celor de la Alaves. Marocanul se va deplasa la Cupa Africii pe Națiuni, turneu care se va derula în perioada 21 decembrie 2025 - 18 ianuarie 2026.
Maroc se află într-o grupă din care mai fac parte Comoros (21 decembrie), Mali (26 decembrie) și Zambia (29 decembrie) și este favorită la câștigarea competiției, având în vedere că la ultima Cupă Mondială a ajuns până în semifinale!
Dacă Maroc va ajunge până în finală, Brahim Diaz ar rata cinci meciuri ale Realului, și anume cu Talavera (17 decembrie, Cupa Spaniei), Sevilla (20 decembrie, campionat), Betis (4 ianuarie, campionat), Atletico Madrid (8 ianuarie, Supercupa Spaniei) și posibila finală a Supercupei Spaniei.
La Cupa Mondială din 2026, Maroc a fost repartizată într-o grupă cu Brazilia (14 iunie), Scoția (20 iunie) și Haiti (25 iunie).
VIDEO rezumat Alaves - Real Madrid 1-2
Etichete: real madrid , xabi alonso , cupa africii pe natiuni , maroc , brahim diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi detalii cutremurătoare despre crima din Cenei, județul Timiș, unde un băiat de 15 ani a...