Are contractul pe masă! Anunț clar făcut de președintele Barcelonei: ”Vrem să semneze!”
articol scris de Digi Sport18.05.2025, 21:25
Wojciech Szczesny (35 de ani) a fost unul dintre eroii Barcelonei în acest sezon, la finalul căruia catalanii și-au trecut în cont trei trofee: La Liga, Cupa și Supercupa Spaniei.
La Liga SuperLiga: U Cluj - Oțelul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Corvinul - Univ. Craiova, duminică, 20:30, DGS 1
Retras din activitate în vara trecută, polonezul a revenit în octombrie și a acceptat propunerea formației blaugrana, care se afla într-o criză după accidentarea gravă a lui Ter Stegen.
Citește și: Viral instant: ce a vrut Wojciech Szczesny să-i dea unui coleg de 17 ani de la Barcelona, în văzul tuturor
Joan Laporta vrea ca Szczesny să rămână la Barcelona
Evoluțiile goalkeeperului de 35 de ani i-au convins pe cei din conducere și staff, iar inclusiv Joan Laporta, președintele Barcelonei, a transmis că îl dorește în continuare pe Szczesny.
Contractul acestuia expiră la finalul sezonului, însă noua campioană a Spaniei i-a propus prelungirea pentru încă două stagiuni.
”Vrem ca Szczesny să semneze și să rămână la Barça. Zilele trecute sărbătorea victoria fumând un trabuc. Am văzut că își dorește să rămână. Avem, de asemenea, portari buni în echipa de rezerve și în cea de tineret”, a declarat Laporta.
Pe lângă Szczesny, Hansi Flick îi mai are la dispoziție pe Ter Stegen și Inaki Pena pentru postul de portar, dar este de așteptat ca cel din urmă să plece din Catalonia în această vară.
În 30 de meciuri în care a apărat poarta Barcelonei, polonezul a încasat 36 de goluri. A păstrat poarta intactă în 14 partide.
VIDEO rezumat Espanyol - Barcelona 0-2
Etichete: barcelona , wojciech szczesny , joan laporta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat duminică, pe pagina sa de Facebook...