Barcelona s-a decis: 130.000.000 de euro și pot pleca amândoi la PSG!
articol scris de Digi Sport15.07.2025, 15:24
Barcelona poate renunța la doi jucători crescuți de celebra academie "La Masia" în perioada de mercato a verii.
La Liga SuperLiga: Rapid - Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Este vorba de Fermin Lopez și Marc Casado, care, din diferite motive, nu sunt considerați netransferabili de către șefii de pe Camp Nou, așa cum e cazul altor "perle" ale academiei, cum ar fi Gavi, Pedri și Lamine Yamal.
PSG îi poate lua pe Fermin Lopez și Marc Casado cu 130 de milioane de euro
Potrivit presei din Spania, există un interes concret din partea PSG-ului atât pentru Lopez, cât și pentru Casado, în vârstă de 22, respectiv 21 de ani.
Cei doi sunt plăcuți de Luis Enrique, fostul antrenor al Barcelonei, care a încercat să impună anumite lucruri din ADN-ul catalan și în stilul de joc al PSG-ului.
Barcelona e dispusă să îi vândă pe ambii, dar PSG trebuie să plătească nu mai puțin de 130 de milioane de euro pentru a-i cumpăra "la pachet". Orice altă ofertă va fi refuzată, au mai notat jurnaliștii iberici.
Fermin Lopez și Marc Casado, situații diferite
Lopez a fost promovat la echipa mare la începutul anului 2024, dar nu a reușit să devină titular incontestabil, deoarece a alternat meciurile foarte bune cu unele în care a fost aproape invizibil.
În cele 88 de meciuri jucate până acum, majoritatea din postura de rezervă, Lopez a reușit 19 goluri și 11 pase decisive. Poziția sa de bază e mijlocaș ofensiv, dar poate juca și mijlocaș central, cât și în cele două flancuri ale atacului.
Casado a făcut pasul spre echipa mare în același timp cu Lopez, dar a jucat mai puțin, în primul rând din cauza accidentărilor.
Considerat urmașul lui Sergio Busquets, tânărul închizător a fost, de obicei, fie integralist, fie rezervă sau lăsat în afara lotului, cel mai probabil pentru a fi odihnit.
Casado a înregistrat în total 41 de meciuri în tricoul blaugrana, cu un gol și șase pase decisive.
Etichete: barcelona , psg , fermin lopez , marc casado
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cetățenii ruși ar trebui să fie relocați din marile orașe cu peste un milion de locuitori în sate...