Barcelona se va putea baza din nou pe un jucător-cheie după 49 de zile. Poate juca împotriva echipei lui Toșca, Betis
20.01.2018, 23:04Vești bune pentru Barcelona. Samuel Umtiti s-a refăcut și a fost inclus în lotul pentru meciul cu echipa lui Alin Toșca, Betis Sevilla, din deplasare, care va fi în direct la Digi Sport 1 duminică de ora 21:45.
Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Bosnia - Germania, vineri, 21:45, DGS 1
Fundașul a stat accidentat timp de 49 de zile, după leziunea la o coapsă suferită pe 2 decembrie, în remiza cu Celta Vigo, 2-2. Francezul a fost unul dintre cel mai constanți jucători ai catalanilor, până la momentul accidentării, când Vermaelen a fost cel care i-a luat locul în meciurile Barcelonei.
Umtiti nu este singura noutate din lista lui Valverde pentru meciul cu Betis. În lot au fost incluși și Deulofeu și Aleix Vidal. Deulofeu nu a mai jucat de pe 5 decembrie, din meciul Barcelonei cu Sporting, din Champions League, iar în această iarnă se vorbea de un transfer al său.
În aceeași situație se află și Vidal, care a avut mai multe oferte de transfer și chiar s-a crezut că s-a înțeles cu fosta sa echipă, FC Sevilla. Pe lista de 18 jucători figurează și cel mai scump jucător adus vreodată de Barcelona, Coutinho, refăcut după o accidentare, însă cu șanse mici de a juca. Brazilianul ar putea însă să debuteze pe 28 ianuarie, cu Alaves, mai devreme decât se preconiza.
Din lotul Barcelonei vor lipsi însă Denis Suarez, care nu e în cea mai bună formă, și ultimul transfer, Yeri Mina, care va trebui să mai aștepte pentru debutul în tricoul catalanilor. Printre absenți sunt și Iniesta și Alcacer.
Etichete: barcelona , betis , betis barcelona , tosca , umtiti , umtiti accidentat , umtiti refacut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a anunţat că un...