Barcelona vrea să-i dea lovitura lui Jose Mourinho
articol scris de Digi Sport26.12.2025, 20:59
Barcelona este în căutarea unui fundaș central. Rămâne însă de văzut dacă transferul va fi făcut în această iarnă sau vor aștepta până în perioada de mercato din iarnă.
La Liga UCL: Bodo/Glimt - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Qarabag - Newcastle, miercuri, 19:45, DGS 1
Barcelona a pus ochii pe Nicolas Otamendi. Jose Mourinho vrea să-l păstreze cu orice preț
Catalanii s-au orientat în Portugalia, la Benfica, iar cel care s-ar plia cel mai bine pe cerințele clubului ar fi Nicolas Otamendi (37 de ani). Căpitanul celor de la Benfica mai are contract cu lusitanii până la finalul actualei stagiuni, iar antrenorul Jose Mourinho (62 de ani) se teme să nu-l piardă pe unul dintre jucătorii de bază ai echipei.
Potrivit celor de la Mundo Deportivo, Mourinho a cerut să i se prelungească urgent contractul lui Nicolas Otamendi, pentru a nu pleca la Barcelona.
Argentinianul de 37 de ani are un cv impresionant, iar de-a lungul carierei a câștigat Cupa Mondială (2022), Copa America (2021, 2024), Europa League (2011) și Premier League (2018, 2019). Cotat în prezent la 1.000.000 de euro de Transfermarkt, Otamendi a bifat 129 de selecții la naționala Argentinei și a marcat 7 goluri.
Barcelona, cel mai bun atac din 2016 încoace
De-a lungul anului, Barcelona a marcat nu mai puțin de 169 de goluri, în toate competițiile. Din luna august, de când a început noul sezon, gruparea condusă de Hansi Flick a punctat de 67 de ori: 51 de goluri în campionat, 14 în Champions League și două în Cupa Regelui.
Potrivit cotidianului spaniol Marca, este cea mai bună serie pe care Barcelona o înregistrează într-un an calendaristic, din 2016 încoace. În urmă cu 9 ani, sub comanda lui Luis Enrique, Barcelona a marcat 174 de goluri, cu o medie de 2,94 de goluri pe meci. În 2016, Leo Messi, Neymar și Luis Suarez erau principalii marcatori. În prezent, cei care marchează golurile catalanilor sunt Robert Lewandowski, Ferran Torres, Raphinha, Lamine Yamal și Fermin Lopez.
VIDEO cu rezumatul partidei Villarreal - Barcelona 0-2 (Raphinha '12-penalty, Yamal '63)
Etichete: jose mourinho , barcelona , transfer , benfica , nicolas otamendi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a aflat rezultatul testului antidrog de la...