”Blestemul” continuă! Încă un titular al Barcelonei s-a accidentat, după Lamine Yamal
articol scris de Digi Sport11.11.2024, 21:16
Barcelona a pierdut, în deplasare, scor 0-1, pe terenul lui Real Sociedad, în etapa a 13-a din La Liga.
Premier League: Arsenal - Man. United, miercuri, 22:15, DGS 1
Cupa României: Metalul Buzău - Dinamo, miercuri, 17:45, DGS 1
Înaintea acestei partide, suporterii catalanilor au fost informați că puștiul minune Lamine Yamal (17 ani) a suferit o accidentare și va lipsi aproximativ trei săptămâni. Însă, și după fluierul de final al duelului de pe San Sebastian, suporterii grupării de pe Camp Nou au primit o nouă veste proastă.
Robert Lewandowski s-a accidentat după meciul Barcelonei cu Real Sociedad și va lipsi 10 zile
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Robert Lewandowski (36 de ani), golgheterul Barcelonei din acest sezon, a suferit o accidentare minoră la spate în meciul cu Real Sociedad și va lipsi aproximativ 10 zile.
De aceea, vârful catalan nu va merge la naționala Poloniei pentru ultima ”dublă” din Liga Națiunilor și va rămâne la Barcelona pentru a se recupera și pentru a fi pregătit pentru meciurile pe care le vor avea catalanii după pauza competițională.
În acest sezon, Robert Lewandowski a avut evoluții foarte bune sub comanda lui Hansi Flick (59 de ani). În 17 partide, polonezul a marcat 19 goluri și a furnizat două pase decisive.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Lewandowski, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2026 mai are polonezul contract cu Barcelona
Clasamentul La Liga
VIDEO Rezumat Real Sociedad - Barcelona 1-0
Etichete: barcelona , real sociedad , robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Partidele pro-occidentale PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile vor semna un acord, miercuri, pentru...