Cristi Chivu e în alertă! Barcelona vrea să transfere de la Inter
articol scris de Digi Sport16.02.2026, 18:55
Mai mult ca sigur, Robert Lewandowski (37 de ani) va pleca de la Barcelona la finalul acestui sezon.
La Liga SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - Slobozia, duminică, 17:00, DGS 1
Contractul polonezului expiră în vara anului viitor, iar catalanii au decis să nu-i prelungească angajamentul existent.
Barcelona vrea să-l transfere pe Marcus Thuram
Șefii catalani caută deja un înlocuitor pentru veteranul de 37 de ani, iar aceștia s-au oprit în curtea lui Inter, așa cum anunță jurnalistul Ekrem Konur.
Potrivit sursei citate, Barcelona e gata să înceapă negocierile cu milanezii pentru transferul lui Marcus Thuram.
Francezul de 28 de ani este văzut drept un înlocuitor excelent pentru Robert Lewandowski, mai ales că posedă o forță foarte bună.
Totuși, rămâne de văzut dacă Inter va fi gata să renunțe la colegul lui Lautaro Martinez din atac, dat fiind faptul că mai are contract până în 2028.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Marcus Thuram, potrivit transfermarkt.com.
- 12 goluri a reușit francezul în acest sezon pentru Inter. În plus, acesta are și 5 pase decisive în cele 29 de meciuri jucate.
Robert Lewandowski a refuzat-o pe Atletico Madrid
Intrat în ultimele luni de contract, Robert Lewandowski poate negocia cu orice echipă vrea să-l transfere, iar Atletico Madrid a intrat rapid pe fir.
Potrivit presei din Spania, Atleti l-a contactat deja pe ”Lewa” și i-a pus pe masă un contract începând din stagiunea următoare.
Totuși, madrilenii s-au lovit de un refuz din partea veteranului polonez. Concret, Robert Lewandowski nu-și dorește să mai rămână în Spania dacă nu va semna prelungirea cu Barcelona și astfel a decis să o refuze pe Atletico.
El Nacional scrie că cea mai probabilă destinație a lui Robert Lewandowski este Italia, de unde două cluburi îl vor.
Sursa citată notează că AC Milan și AS Roma vor să-l aducă în vară pe Robert Lewandowski și i-au făcut deja propuneri atacantului polonez.
Etichete: serie a , inter , barcelona , transfer , la liga , cristi chivu , marcus thuram
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier produs în...