Decizia luată de La Liga i-a făcut să răbufnească! După Ancelotti, un alt ”greu” de la Real Madrid a cedat
articol scris de Digi Sport16.03.2025, 00:06
Real Madrid nu a avut cel puțin 72 de ore de odihnă între ultimele două meciuri jucate, cu Atletico Madrid în Champions League și cu Villarreal în La Liga, așa cum recomandă FIFA.

Europa League: Athletic Bilbao - Manchester United, joi, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
De aceea, Ancelotti a transmis, la finalul partidei de pe Estadio de la Ceramica, faptul că Real Madrid a luat decizia de a nu se mai prezenta la meci dacă situația se va repeta.
”Am cerut de două ori să ne fie schimbată ora și data meciului, dar nu s-a întâmplat nimic! Este pentru ultima oară când jucăm un meci fără 72 de ore de odihnă. Nu ne vom mai prezenta dacă vom avea parte din nou de o asemenea programare”, a afirmat ”Don” Carlo.
După antrenorul italian, a venit rândul unui jucător important să aibă un discurs la adresa La Liga, care a luat decizia de a programa meciul la o distanță atât de scurtă de timp.
Thibaut Courtois, după Villarreal - Real Madrid: ”Nu am fost respectați”
Este vorba despre Thibaut Courtois, care a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la Real Madrid de la momentul transferului de la Chelsea. Portarul belgian și-ar fi dorit ca meciul să fie programat duminică, adică în ziua în care va juca și Atletico Madrid, adversara de miercuri ”Galacticilor”.

”Startul de meci nu a fost cel mai bun, dar era normal, am avut foarte puțin timp de odihnă. Am revenit, ne-am apărat bine, dar am fost foarte obosiți. Nu e normal că am avut meciul programat la ora asta.
Înțeleg că La Liga nu vrea să programeze toate cele trei echipe mari în aceeași zi, dar asta e situația.
Astăzi nu am fost respectați, cineva se putea accidenta. Efortul fizic și psihic a fost unul extrem de mare. Meciul se putea juca duminică, la 18:30”, a declarat Courtois, citat de Marca.
În urma acestui rezultat, Real Madrid a devenit lider în La Liga. ”Los Blancos” au trei puncte peste Barcelona, dar și două meciuri mai mult jucate decât catalani.
- Citește și: Thibaut Courtois l-a atacat pe Diego Simeone: ”M-am săturat! Mereu plânge și se victimizează”
VIDEO rezumat Villarreal - Real Madrid 1-2
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , thibaut courtois
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O tânără a fost hărțuită într-un tramvai, în Cluj. Incidentul revoltător a fost filmat chiar de...