Decizie radicală luată de Real Madrid: dat afară, după șase ani la club!
articol scris de Digi Sport12.11.2023, 22:12
Real Madrid crede că a găsit vinovatul pentru lunga serie de accidentări cu care s-a confruntat în acest sezon.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Este vorba despre Niko Mihic, șeful departamentului medical al clubului, pe care a decis să-l dea afară.
Real Madrid l-a dat afară pe Niko Mihic
Marca scrie că Real Madrid a decis să-i rupă contractul croatului care activa din 2017 la club.
Picătura care a umplut paharul ar fi fost cazul lui Arda Guler, jucătorul transferat în vară, care nu a apucat să joace vreun minut din cauza accidentării.
Turcul s-a accidentat la scurt timp de la transfer și a fost din nou apt pentru a juca în această lună. Înainte să apuce să intre pe teren, s-a accidentat, însă, iar.
Conducerea lui Real Madrid i-a reproșat lui Niko Mihic tratamentul pe care i l-a recomandat lui Arda Guler. Tensiuni între croat și conducătorii lui Real Madrid ar mai fi existat și în trecutul nu îndepărtat, din cauza modului în care au fost gestionate problemele medicale ale unor jucător ca David Alaba, Dani Ceballos, Karim Benzema sau Ferland Mendy.
Arda Guler, transformare în doar patru luni
Arda Guler nu a jucat pentru Real Madrid, dar în cele patru luni petrecute în capitala Spaniei nu a stat degeaba.
Arda Guler a petrecut multe ore în sala de forță, iar transformarea sa fizică a fost catalogată drept ”incredibilă” de către spaniolii de la As.com.
Imaginile transformării lui Arda Guler, în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: real madrid , niko mihic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...