Gata! Jose Mourinho l-a cerut și Real Madrid a luat decizia, după ce Rodri a ales-o pe Barcelona
articol scris de Digi Sport09.08.2026, 18:28
Thiago Pitarch (19 ani) și-a făcut debutul la Real Madrid în stagiunea trecută, unde a totalizat 16 meciuri (817 de minute), timp în care a pasat decisiv de două ori.
La Liga SuperLiga: Dinamo - FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA - Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Ibericul a avut evoluții apreciate, motiv pentru care Alvaro Arbeloa, fostul antrenor de la echipa mare care l-a avut sub comanda sa și la Real Madrid Castilla, îl dorea la Fulham. La gruparea londoneză, Arbeloa i-a transferat deja pe Gonzalo Garcia (40 de milioane de euro) și Cesar Palacios (10 milioane de euro), alți fotbaliști pe care i-a promovat în sezonul 2025/2026.
Jose Mourinho a decis: Thiago Pitarch rămâne la Real Madrid, după ce Rodri a ales Barcelona!
În ciuda zvonurilor din ultimele zile, Pitarch nu va primi ”undă verde” pentru a pleca de la Real Madrid, așa cum s-a întâmplat în cazul foștilor săi colegi! Conform AS, Jose Mourinho a insistat pentru a-l păstra după ce Rodri a ales să meargă la Barcelona pentru a avea mai multe soluții la mijlocul terenului.
”The Special One” voia oricum să-l vadă la treabă în presezon deoarece îi apreciază calitățile, numai că accidentarea pe care a suferit-o mijlocașul i-a dat planurile peste cap. Astfel, Pitarch a ratat meciurile amicale cu Leganes (4-1), Fiorentina (2-2) și Ferencvaros (2-1) și nu va putea juca nici cu A Coruna (12 august) și Schalke (16 august).
”Mourinho l-a cerut și se bazează pe el după ce se va recupera din accidentare”, a relatat jurnalistul Fernando Sánchez Tavero de la AS, care menționează că Pitarch va fi unul dintre jucătorii de la prima echipă, în ciuda faptului că nu va fi înregistrat și nu va primi un număr între 1 și 25, așa cum obligă La Liga.
Real Madrid are lotul complet în momentul de față, având în vedere că a efectuat șase transferuri pentru care a plătit nu mai puțin de 240 de milioane de euro, dar Pitarch poate fi înregistrat în continuare la echipa a doua deoarece este crescut în academie.
- Citește și: Noul transfer al lui Real Madrid l-a lăsat ”mască” la debut: Jose Mourinho, verdict ”brutal”
Transferurile efectuate de Real Madrid:
- Yan Diomande (poate ajunge la 140 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri)
- Marc Cucurella (55 de milioane de euro)
- Carlos Espi (25 de milioane de euro)
- Denzel Dumfries (20 de milioane de euro)
- Ibrahima Konate (liber de contract)
- Bernardo Silva (liber de contract)
Thiago Pitarch putea fi alt jucător de la academie de pe urma căruia Real Madrid încasa o sumă importantă de bani. Numai în mercato-ul din vară ”Galacticii” au încasat 196 de milioane de euro:
- 60 de milioane de euro din transferul lui Nico Paz la Como
- 40 de milioane de euro din transferul lui Gonzalo Garcia la Fulham
- 20 de milioane de euro din transferul lui Víctor Muñoz la Liverpool
- 15 milioane de euro din transferul lui Mario Gila la AC Milan
- 15 milioane de euro din transferul lui Álvaro la Bournemouth
- 12,5 milioane de euro din transferul lui Álex Jiménez la Bournemouth
- 10 milioane de euro din transferul lui César Palacios la Fulham
- 8 milioane de euro din transferul lui Jacobo Ortega la Strasbourg
- 8 milioane de euro din transferul lui Víctor Valdepeñas la Fiorentina
- 4 milioane de euro din transferul lui Fran García la Real Betis
- 3,5 milioane de euro din transferul lui Mario Martín la Getafe
Etichete: real madrid , jose mourinho , transfer , fulham , arbeloa , rodri , thiago pitarch
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La mai bine de trei decenii de la moartea legendarului solist al trupei Queen, Mary Austin rupe...