Foto I-a lăsat ”mască”! Ce a făcut Vinicius Junior, imediat după negocierile cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport05.08.2026, 23:53
Miercuri, 5 august, oficialii celor de la Real Madrid și Vinicius Junior (26 de ani) au purtat negocierile pentru prelungirea contractului, cel care expiră în vara anului viitor.
La Liga Europa League: Univ. Craiova - KuPS, joi, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Petrolul, vineri, 18:30, DGS 1
Discuțiile au avut loc în Spania, mai exact la baza de pregătire a ”Galacticilor” (Valdebebas), iar Vinicius a surprins cu gestul făcut după negocierile avute.
Vinicius și-a șters toate fotografiile de pe rețelele sociale, imediat după negocierile cu Real Madrid
La doar câteva ore după cele întâmplate, Vinicius a luat o decizie care i-a surprins pe toți fanii celor de la Real Madrid.
Concret, starul brazilian a decis să-și șteargă toate fotografiile și poza de profil de pe Instagram, acolo unde este urmărit de peste 63,9 milioane de persoane.
Gestul a făcut ”vâlvă” între suporterii ”Los Blancos”, iar mulți dintre ei sunt de părere că ”Vinicius este gata de o nouă aventură”.
Totuși, Vinicius nu a oferit nicio declarație după negocierile purtate, deci rămâne de văzut dacă va accepta noua propunere a celor de la Real Madrid, ori va da curs discuțiilor cu Arsenal pentru mutarea în Marea Britanie.
Real Madrid i-a oferit un salariu de 22 de milioane de euro lui Vinicius, iar brazilianul ar cere 30
Negocierile dintre Real Madrid și Vinicius durează de mai bine de un an, iar brazilianului i s-a oferit un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon. Atacantul a cerut 30 de milioane de euro, pentru a fi la egalitate cu Kylian Mbappe.
”Los Blancos” au refuzat, iar brazilianul a cerut și un procent mai mare din drepturile sale de imagine. În prezent, brazilianul deține 50% din acestea, în timp ce doar Kylian Mbappe beneficiază de un acord mai avantajos, cu aproximativ 70%.
Astfel, conducerea de pe ”Santiago Bernabeu” a decis, potrivit ESPN Brazilia, să îi mărească oferta salarială lui Vinicius la 22 de milioane de euro, sumă care s-a apropiat de cerințele fotbalistului, dar nu în totalitate.
Etichete: real madrid , spania , la liga , vinicius , negocieri vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că Ucraina ar putea distruge toate rachetele...