Real Madrid vs Athletic Club, Spain Supercup semifinal 2. Football, La Rosaleda Stadium, Malaga, Spain - 14 JAN 2021
Marca: "Finalul lui Zidane la Madrid!". Primii jucători care pleacă de la Real, după umilința din Cupă
real
Detalii despre Alcoyano, echipa care a umilit Real Madrid în Cupă. Bugetul este minuscul, portarul va împlini 42 de ani
SS Lazio v Parma Calcio - Coppa Italia
News Alert Mihăilă, primul gol pentru Parma! A înscris în optimile Cupei, cu Lazio! Românul, titular în premieră, a avut și o bară
Digi Sport 1 Live
Acum

Isco, tot mai aproape de Real. Primele negocieri la Madrid

23.05.2013, 10:02

După despărțirea oficială de antrenorul Jose Mourinho, președintele clubului, Florentino Perez, a început deja să pregătească lotul pentru sezonul viitor chiar dacă nu știe încă cine va fi noul tehnician.

Unul dintre jucătorii cei mai doriți în noua echipă a “galacticilor“ este Francisco Roman Alarcon Suarez, cunoscut mai simplu sub apelativul Isco. Mijlocașul de 21 de ani al celor de la Malaga, revelația actualei ediții de UEFA Champions League, a fost deja, alături de agentul său, la Madrid pentru a purta primele negocieri cu oficialii Realului.

Potrivit celor de la “As“, miercuri după-amiază (ora 18:00) reprezentanții Malagăi (Mario Axe - director sportiv, Vicente Casado - directorul general al clubului andaluz, Francisco Alarcon - tatăl lui Isco și Rafael Comino - avocatul fotbalistului), în frunte cu mijlocașul însuși, au fost la birourile de la “Santiago Bernabeu“. Întâlnirea cu Jose Angel Sanchez, directorul general al celor de la Real Madrid, a durat aproximativ o oră.

Până la acestă întâlnire oficială pe care a avut-o cu reprezentanții Realului, Isco era foarte aproape de un transfer la City, mai ales că acolo antrenor va fi același tehnician alături de care a lucrat și la Malaga, Manuel Pellegrini. După discuția de miercuri seară însă, coordonatorul andaluzilor și-a schimbat opțiunea și este tot mai convins să semneze cu echipa fanion a spaniolilor.

isco malaga
  • Liga 1: FCSB - FC Voluntari, vineri, 20:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: Chindia Târgoviște - Academica Clinceni, vineri, 17:00, Digi Sport 1

Dacă jucătorul se pare ca se va înțelege rapid cu noii săi șefi, în schimb rămâne de văzut care va fi suma de transfer. Cei de la Malaga cer 35 de milioane de euro, în timp ce madrilenii nu sunt dispuți să ofere mai mult de 20 de milioane de euro pentru achiziționarea lui Isco.

Etichete: real madrid , manuel pellegrini , isco , isco malaga , transfer real madrid , transfer isco , isco real madrid , lot real madrid , achizitii real madrid

Digi24
Dialogul sincer al unui dealer de droguri cu Poliția, după ce a fost descoperit din întâmplare: „Cumpăr cu 40 și vând cu 50-55”
Dialogul sincer al unui dealer de droguri cu Poliția, după ce a fost descoperit din întâmplare: „Cumpăr cu 40 și vând cu 50-55”

Dialogul sincer al unui dealer de droguri cu Poliția, după ce a fost descoperit din întâmplare...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
alex
Alex Maxim, pe prima pagină a ziarelor din Turcia! Anunț de ultimă oră privind transferul

După plecarea lui Marius Șumudică, Alex Maxim a spus că nu mai vrea nici el să rămână la Gaziantep...

Cine este femeia care l-a "turnat" pe Ioniță, fotbalistul care a pariat împotriva echipei sale. Cu ce se ocupă
ioana golea1
Ilie Năstase, marcat de întâlnirea cu Joe Biden. De ce a rămas surprins președintele USA când l-a văzut pe ”Nasty”!
ilie nastase
OFICIAL | Sergiu Buș a plecat de la FCSB! Anunțul liderului din Liga 1
FOTBAL:FCSB-AFC HERMANNSTADT, LIGA 1 CASA PARIURILOR (26.10.2020)
Ce victorie pentru Rizespor! Şumudică a câştigat din sufragerie primul meci la noua sa echipă
sumudica marius
Recomandările redacției
SS Lazio v Parma Calcio - Coppa Italia
News Alert Mihăilă, primul gol pentru Parma! A înscris în optimile Cupei, cu Lazio! Românul, titular în premieră, a avut și o bară

Valentin Mihăilă a primit o șansă mult așteptată la Parma. Mijlocașul ofensiv de 20 de ani a fost titular în partida cu Lazio, din optimile de finală ale Cupei Italiei, și nu a dezamăgit.

Cornella - Barcelona 0-2 | Catalanii au scăpat de rușine. Au ratat două penalty-uri. Calificarea s-a decis în prelungiri
FC Barcelona v Sevilla FC - La Liga
Video Eibar - Atletico Madrid 1-2 | Meci superb al lui Luis Suarez! A marcat și portarul gazdelor
luis-suarez-eibar
Video Spectacol la CM de handbal masculin! Spania a câștigat derby-ul cu Germania. Ungaria și Danemarca defilează spre sferturi
spania-handbal

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Trupul Antoniei, așa cum nu și l-a mai arătat până acum! Vedeta s-a filmat într-un costum de baie decupat și se mândrește cu un super abdomen
Trupul Antoniei, așa cum nu și l-a mai arătat până acum! Vedeta s-a filmat într-un costum de baie decupat și se mândrește cu un super abdomen
Digi World
Cum îți dai seama că ai contractat virusul SARS-CoV-2. A fost identificat un nou simptom timpuriu al coronavirusului
Cum îți dai seama că ai contractat virusul SARS-CoV-2. A fost identificat un nou simptom timpuriu al coronavirusului
Digi Animal World
Un bărbat a cheltuit sute de euro în încercarea de a afla de ce schiopătează patrupedul său. Răspunsul medicilor face înconjurul lumii
Un bărbat a cheltuit sute de euro în încercarea de a afla de ce schiopătează patrupedul său. Răspunsul medicilor face înconjurul lumii
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digisport.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digisportro, cookie_poll_id_XXX
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid,_utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi politica de confidenţialitate