Jose Mourinho s-a convins, după Schalke - Real Madrid 0-3
articol scris de Digi Sport16.08.2026, 21:48
Real Madrid a învins-o clar duminică (16 august), scor 3-0, pe Schalke, în ultimul amical al acestei veri.
La Liga SuperLiga: Dinamo - FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA - Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Golurile trupei ”los blancos” au fost marcate de Kylian Mbappe (minutul 6), Dean Huijsen (20) și Carlos Espi (57).
După această partidă de pregătire, Jose Mourinho (63 de ani), antrenorul ”Galacticilor”, a fost extrem de mulțumit de prestația elevilor săi.
Jose Mourinho, după Schalke - Real Madrid 0-3: ”Avem jucători foarte, foarte, foarte, foarte buni”
Jose Mourinho a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor lui Real Madrid și i-a pus pe aceștia pe un ”piedestal”.
”E greu să vorbim despre jucători în mod individual. La Real Madrid, avem jucători buni, jucători foarte, foarte buni și jucători foarte, foarte, foarte, foarte buni”, a spus Jose Mourinho după meci, citat de Mundo Deportivo.
Jose Mourinho a folosit împotriva lui Schalke un prim 11 care a cuprins atât titulari obișnuiți din sezonul trecut, cât și fotbaliști care au stat mai mult pe banca de rezerve.
Echipa de start folosită de Jose Mourinho: Courtois - Alexander-Arnold, Konate, Huijsen, Carreras - Valverde, Silva - Vinicius, Diaz, Guler - Mbappe
În repriza secundă au mai jucat pentru Real Madrid Rudiger, Lunin, Camavinga, Bellingham, Diomande, Cucurella, Cestero Sancho, Rivas, Voloshyn și Ciria.
Rezultatele lui Real Madrid din amicalele din această vară
- Real Madrid - AD Alcorcon 1-0
- Real Madrid - Leganes 4-1
- Real Madrid - Fiorentina 1-1
- Ferencvaros - Real Madrid 1-2
- Coruna - Real Madrid 0-1
- Schalke - Real Madrid 0-3
Real Madrid va debuta în noul sezon de La Liga pe terenul lui Espanyol. Partida va fi în direct la Digi Sport 3
Real Madrid va juca pe terenul lui Espanyol, în primul meci al ”Galacticilor” din noul sezon de La Liga (etapa a 2-a).
- Partida dintre Espanyol și Real Madrid este programată pe 22 august (sâmbătă), de la 22:30, în direct pe Digi Sport 3. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Real Madrid trebuia să o înfrunte pe Real Sociedad pe Bernabeu în prima etapă, dar acest meci a fost reprogramat pe data de 26 august.
Real Madrid a făcut mai multe transferuri importante în acest mercato de vară și speră să aibă un sezon 2026/2027 mult mai bun față de cele precedente.
La gruparea ”los blancos” au sosit atacantul lateral Yan Diomande (pentru 125 de milioane de euro), fundașul Ibrahima Konate, fundașul dreapta Denzel Dumfries (pentru 20 de milioane de euro), atacantul Carlos Espi (pentru 25 de milioane de euro), fundașul stânga Marc Cucurella (55 de milioane de euro) și mijlocașul Bernardo Silva.
Etichete: real madrid , jose mourinho , amical , schalke
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La mai bine de trei decenii de la moartea legendarului solist al trupei Queen, Mary Austin rupe...