Jude Bellingham, despre prima experiență la Real Madrid: "Înconjurat de fotbaliști pe care-i foloseam în jocuri"
articol scris de Digi Sport12.09.2024, 22:12
Jude Bellingham (21 de ani) a fost cumpărat de Real Madrid de la Borussia Dortmund în schimbul sumei de 103 milioane de euro, în luna iulie a anului 2023.
Nations League: Italia - Belgia, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Israel - Franța, joi, 21:45, DGS 2
Jucătorul de la Real Madrid a povestit în primul episod al documentarului său cum au fost primele sale luni pe Bernabeu.
Jude Bellingham: "Este incredibil să continui moștenirea unuia dintre jucătorii mei preferați"
A trecut mai bine de un an de când Bellingham a semnat cu Real Madrid, visul său care a devenit realitate. El a avut un prim sezon de vis în tricoul "Galacticilor" și a decis să-l documenteze în seria sa de pe YouTube intitulată "Out f the Floodlights" (n.r. în afara reflectoarelor).
În acest prim episod el a vorbit despre imaginea pe care nu o va uita niciodată, prima dată când a văzut tricoul cu numele său și numărul 5, un număr foarte special pentru el.
"Când l-am văzut prima dată pe Bellingham cu 5... este ceva ce îmi voi aminti pentru totdeauna. Este incredibil să continui moștenirea unuia dintre jucătorii mei preferați.
Deși nu am venit la Real Madrid pentru a fi Zidane, am ajuns să fiu Jude Bellingham și să continui moștenirea numărului 5.
Aș trăi-o de peste 100 de ori dacă aș putea", a relatat fotbalistul.
Fotbalistul a povestit că la primul său antrenament nu i-a venit să creadă că în trei ani a ajuns de la Birmingham City la Real Madrid.
"Primul antrenament cu echipa a fost un pic fantastic, deoarece am fost înconjurat de fotbaliști pe care obișnuiam să-i folosesc în Fifa.
Să joci cu acești băieți îți duce jocul la un alt nivel și te face să înțelegi mai bine ce se întâmple pe teren, deoarece, în ciuda a ceea ce au câștigat, sunt cu picioarele pe pământ.", a mărturisit el.
- Jude Bellingham a bifat 44 de meciuri pentru Real Madrid, în care a marcat 23 de goluri și a oferit 14 pase decisive.
Jude Bellingham: "Urăsc să ratez meciuri. Îi voi ajuta pe colegii mei ca suporter"
Jude Bellingham va lipsi aproximativ o lună, după ce a suferit o leziune la mușchiul plantar subțire al gambei piciorului drept, așa cum au precizat imediat oficialii madrileni, după verdictul medicilor din staff-ul echipei.
Atacantul englez, candidat la câștigarea Balonului de Aur în acest an, a transmis, într-o postare pe rețelele sale sociale, că "este foarte frustrat", din cauza accidentării suferite și că numărul mare de partide jucate sezonul trecut de către fotbalist necesită mai multă odihnă.
"Nimic pe care nu-l urăsc mai mult decât să ratez jocuri, dar încercând să văd partea pozitivă și poate corpul meu îmi spune că are nevoie de puțin mai multă odihnă după un an plin.
Sunt foarte frustrat, dar îi voi sprijini pe băieți ca pe un fan, până când le voi reîntâlni în cea mai bună și puternică formă. Vă mulțumim pentru mesajele de îngrijorare și sprijin. Multă dragoste și Hala Madrid!", a fost mesajul transmis de Jude Bellingham.
Etichete: real madrid , jude bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care a judecat iniţial dosarul accidentului de la 2 Mai...