Julian Alvarez i-a băgat în ședință două ore! Ce s-a întâmplat după ce a revenit din vacanță
articol scris de Digi Sport11.08.2026, 07:25
Julian Alvarez (26 de ani) își pregătește atent următorul pas din carieră.
La Liga UCL: AEK Atena - LASK Linz, marți, 19:45, DGS 1
UCL: Real Madrid - Inter, marți, 22:00, DGS 1
Luni, 10 august, trebuia să fie o zi decisivă pentru Julian Alvarez (26 de ani) în privința transferului său, dorit insistent de Barcelona.
Julian Alvarez, ședință de două ore cu agenții săi. Prioritate: FC Barcelona
Atacantul argentinian a avut luni, 10 august 2026, o întâlnire de peste două ore cu reprezentanții săi, în cadrul căreia au fost stabilite unele strategii pentru perioada următoare.
Discuțiile au vizat în special viitorul fotbalistului și modul în care poate fi dusă la bun sfârșit o eventuală plecare de la Atlético Madrid.
Argentinianul are o prioritate clară pentru această vară: vrea să joace la Barcelona!
Julian Alvarez își dorește în continuare să îmbrace tricoul blaugrana, iar poziția sa nu s-a schimbat. Fotbalistul și reprezentanții săi încearcă să găsească o soluție care să permită avansarea negocierilor și realizarea transferului.
În același timp, atacantul este nemulțumit de situația de la Atletico Madrid. Fotbalistul argentinian consideră că formația de pe Metropolitano nu și-a respectat promisiunea făcută în privința situației sale.
Alvarez se aștepta ca oficialii lui AtleticoMadrid să se așeze la masa discuțiilor și să analizeze viitorul său, însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat luni, atunci când atacantul a revenit la echipă după vacanță, conform Mundo Deportivo.
Potrivit sursei citate, argentinianul rămâne hotărât să ajungă la Barcelona, iar următoarele săptămâni ar putea fi decisive pentru viitorul său.
Diego Simeone a amânat antrenamentul!
Julian Alvarez își dorea să informeze conducerea că își dorește să plece și să dea curs interesului primit de la Barcelona.
Jucătorul aștepta să revină la antrenamente și să vorbească cu Diego Simeone prima oară, înainte să informeze șefii clubului că vrea să plece. Numai că... antrenorul a amânat antrenamentele!
După meciul amical al lui Atletico Madrid cu Manchester City, scor 1-3, din Coreea de Sud, Diego Simeone a decis să le dea liber jucătorilor până miercuri, lucru confirmat oficial de Altetico Madrid, potrivit jurnalistului Alex Pintanel.
Așadar, Julian Alvarez va mai avea de așteptat încă două zile până să își comunice decizia față în față.
Acest lucru nu îi pică deloc bine argentinianului, mai ales că, în urmă cu două săptămâni, a cerut o ședință specială cu conducerea, însă i s-a spus clar: ”Nu avem ce să vorbim, ne vedem pe 10 august”.
Julian a trecut de toate testele medicale, într-o clinică din Madrid, astfel că jucătorul nu a ajuns deloc la baza de pregătire a lui Atletico.
În continuare, Atletico Madrid a explicat, din nou, că atacantul nu este de vânzare și nu vrea să negocieze transferul său.
Barcelona intenționează să mărească oferta pentru Julian Alvarez, în cazul în care Atletico Madrid intră la negocieri
Galerie Foto
Barcelona urmărește cu atenție evoluția situației și așteaptă următorul pas al lui Julian Alvarez.
În cazul în care Atletico Madrid vrea să negocieze, catalanii ar urma să pună pe masă o ofertă îmbunătățită, de aproximativ 120 de milioane de euro.
Barcelona se va reorienta către un alt atacant dacă nu va reuși să îl transfere pe Julian. De asemenea, Hansi Flick este mulțumit de ofensiva pe care o are acum și nu ar forța aducerea unui alt vârf, dar argentinianul este o excepție.
Etichete: atletico madrid , barcelona , diego simeone , julian alvarez , julian alvarez atletico madrid , julian alvarez barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ieșire scandaloasă a lui Ilie Năstase la adresa jurnaliștilor. Celebrul fost tenismen a devenit...











