Julian Alvarez n-a mai stat pe gânduri
articol scris de Digi Sport12.08.2026, 10:24
Julian Alvarez (26 de ani) s-a întors luni, 10 august, la Madrid și a început pregătirile la baza lui Atletico, după vacanța prelungită pentru că a ajuns cu Argentina în finala Cupei Mondiale, unde a pierdut în fața Spaniei.
La Liga SuperLiga: Csikszereda - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - UTA, vineri, 18:00, DGS 1
Starul argentinian spera că luni să fie ziua decisivă pentru transferul la Barcelona pentru că dorea să discute cu antrenorul Diego Simeone și cu Miguel Angel Gil Marin, directorul general al clubului, cărora să le transmită că vrea să fie lăsat să plece.
Totuși, Julian Alvarez a avut parte de o surpriză uriașă la baza lui Atletico Madrid pentru că nu i-a găsit nici pe Diego Simeone, nici pe Gil Marin. Simeone a decis să-i lase liberi pe jucători până miercuri.
Julian Alvarez a mers cu agentul principal la al doilea antrenament al zilei de la Atletico Madrid
Julian Alvarez a decis să se antreneze singur marți dimineață pentru ca după-amiază să mergă la club, dar nu singur.
Julian Alvarez a fost însoțit de Fernando Hidalgo, principalul lui impresar, după ce la prima oră s-a prezentat alături de Sergio Diaz, un alt agent care se ocupă de interesele argentinianului.
Fotbalistul adus de la Manchester City în urmă cu două sezoane speră să poată discuta cu conducerea clubului pentru a începe negocierile pentru transferul său de la Atletico.
Rămâne de văzut dacă Atletico va fi dispusă să asculte dorința lui Julian Alvarez.
Barcelona pregătește o ofertă îmbunătățită pentru Julian Alvarez, care vrea să plece de la Atletico Madrid
Barcelona urmărește cu atenție evoluția situației și așteaptă următorul pas al lui Julian alvarez, care a spus clar că vrea să plece de la Atletico Madrid.
În cazul în care întâlnirea dintre argentinian și Atletico Madrid va fi una pozitivă, catalanii ar urma să pună pe masă o ofertă îmbunătățită, de aproximativ 120 de milioane de euro. Prima propunere a fost de 100 de milioane de euro.
Barcelona se va reorienta către un alt atacant dacă nu va reuși să îl transfere pe Julian Alvarez. De asemenea, Hansi Flick este mulțumit de ofensiva pe care o are acum și nu ar forța aducerea unui alt vârf, dar argentinianul este o excepție.
Diego Simeone a spus clar că Julian Alvarez nu pleacă de la Atletico Madrid
După ce s-a vorbit intens despre un posibil transfer al lui Julian Alvarez de la Atletico Madrid la Barcelona, Diego Simeone a susținut și el o conferință de presă și n-a scăpat de întrebări.
Simeone oferit un răspuns cât se poate de clar! Clubul de pe Metropolitano a decis că atacantul va evolua și în 2026/2027 în capitala Spaniei, pentru Atletico.
”Situația este foarte clară. Clubul a luat o decizie pe care Miguel Angel (directorul general al clubului) a explicat-o foarte bine.
Din punct de vedere sportiv, suntem foarte încântați să avem un jucător precum Julian și îl vom ajuta să continue să crească și să se îmbunătățească”, a declarat Simeone, conform Mundo Deportivo.
Etichete: atletico madrid , barcelona , julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în...