Kylian Mbappe a dat în Barcelona fără rețineri: ”Este evident pentru toți”
articol scris de Digi Sport06.06.2026, 14:02
Kylian Mbappe (27 de ani) luat-o la țintă pe Barcelona, chiar înainte de Cupa Mondială.
La Liga Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2
Champions League: Univ. Craiova - Vitebsk, miercuri, 20:25, DGS 1
Chiar dacă a avut un sezon bun din punct de vedere al statisticilor, francezul a fost lovit de critici uriașe din partea suporterilor. Fanii lui Real Madrid chiar au inițiat o petiție pentru a-l da afară din club, care a strâns peste 73 de milioane de semnături.
Kylian Mbappe: ”În afară de fanii Barcelonei, toată lumea știe că Real Madrid este cel mai mare club din lume”
Fără niciun trofeu în acest sezon, Kylian Mbappe a răspuns la întrebarea care împarte lumea fotbalului în două: ”Care este echipa mai bună, Real Madrid sau Barcelona?
Francezul nu s-a abținut și a spus că doar fanii catalani susțin că Barcelona este echipa mai bună.
”În afară de fanii Barcelonei, toată lumea știe că Real Madrid este cel mai mare club din lume. Cred că acest lucru este evident pentru toți. Este clubul care întruchipează măreția”, a declarat Kylian Mbappe, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.
Real Madrid este superioară Barcelonei la capitolul trofee. ”Galacticii” au 15 trofee ale Ligii Campionilor, în timp ce formația blaugrana are 10 mai puține.
Și în campionatul Spaniei lucrurile nu stau diferit. Barcelona are 29 de titluri, iar Real Madrid are 36.
Real Madrid - Barcelona este, fără discuție, cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului.
Real Madrid și Barcelona au același număr de victorii în El Clasico, câte 16 fiecare.
Kylian Mbappe este împreună cu Ester Exposito
Galerie Foto
Kylian Mbappe rămâne la Real Madrid
În ultimele săptămâni, după un nou sezon cu rezultate sub așteptări pentru Real Madrid, au existat speculații potrivit cărora Kylian Mbappe ar putea pleca de la Real Madrid.
Florentino Perez a decis să pună capăt speculațiilor și a anunțat că Mbappe nu va pleca de la Real Madrid.
”Kylian Mbappe este unul dintre cei mai buni jucători din lume și nu va pleca. Doar trebuie să te uiți la realizările lui pentru a înțelege cât de mare jucător este.
Nimeni nu ar trebui să pună la îndoială valoarea unui astfel de fotbalist”, a declarat Florentino Perez.
Kylian Mbappe joacă din 2024 la Real Madrid și a câștigat doar un trofeu cu echipa spaniolă, obținut chiar la debut, Supercupa Europei.
În cei doi ani cu Mbappe în lot, Real Madrid a avut rezultate sub așteptări, dar realizările individuale ale francezului rămân impresionante: 86 de goluri și 12 assist-uri în 103 meciuri.
Video rezumat Barcelona - Real Madrid 2-0, meciul în care catalanii au câștigat titlul cu numărul 29
Etichete: real madrid , barcelona , franta , el clasico , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-a dat o...































