Laporta a avut ultimul cuvânt, după ce Flick l-a cerut pe Rațiu la Barcelona! Decizia președintelui
articol scris de Digi Sport25.12.2024, 22:22
Transferul lui Andrei Rațiu (26 de ani) la Barcelona părea la început doar o utopie, dar de atunci au apărut din ce în ce mai multe informații care întăresc această posibilitate.
La Liga Cupa României: Dinamo - Hermannstadt, joi, 18:00, DGS 1
Cupa României: Universitatea Craiova - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Presa catalană a scris săptămâna aceasta că Hansi Flick a dat "undă verde" ca Barcelona să accepte o ofertă de 75 de milioane de euro pentru Jules Kounde, din partea celor de la Arsenal. Neamțul a propus și un înlocuitor, iar acesta e nimeni altul decât Rațiu.
Joan Laporta e de acord să-l vândă pe Jules Kounde. Transferul lui Andrei Rațiu, din ce în ce mai aproape
Potrivit unor informații apărute tot în Spania, preluate de presa britanică, Joan Laporta e în asentiment cu antrenorul german și e de acord și cu suma propusă de "Tunari". Implicit, și soluția găsită de Flick pare să fie pe placul președintelui.
În vârstă de 26 de ani, Kounde e titular în flancul drept al apărării, însă în ultima vreme a arătat mari probleme în defensivă. Dar cel mai important e că Barcelona poate obține o sumă care o va ajuta foarte mult în situația actuală.
Nu mai e de mult o noutate că Barcelona are probleme cu plafonul salarial impus de La Liga, în prezent ajuns la limită. Astfel, trebuie să renunțe la cel puțin un nume important, pentru a nu mai risca să ajungă iar în situația de a nu-și putea înregistra toți jucătorii.
Dacă îl vinde pe Kounde și îl cumpără pe Rațiu, Barcelona ar face, cel puțin din punct de vedere financiar, o afacere foarte bună, care s-ar putea dovedi ulterior inspirată și pe plan sportiv, dacă "Sonic" confirmă pe Camp Nou.
Clauza lui Rațiu e de 25 de milioane de euro, sumă despre care s-a scris deja că Barcelona ar fi de acord să o achite, în cazul în care nu mai poate negocia nimic cu Rayo Vallecano. În plus, românul primește un salariu de doar 500.000 de euro pe an, în timp ce Kounde e remunerat cu circa 11 milioane.
Sigur, în condițiile prezentate ar mai rămâne ca și Kounde să-și dea acordul, lucru care nu pare deloc imposibil, mai ales că a intrat în dizgrațiile lui Flick.
Andrei Rațiu a devenit tată în 2023
Galerie Foto
Etichete: barcelona , joan laporta , rayo vallecano , andrei ratiu , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comisia Europeană a reacționat miercuri seară la noul termen decis de Curtea Constituțională pentru...


































