Luis Enrique: "Cât s-a terminat Barcelona - Real?" / "2-0!" Gestul făcut de antrenorul lui PSG în fața jurnaliștilor
11.05.2026, 10:17Barcelona este campioana Spaniei, pentru a doua oară consecutiv.
La Liga Fotbal: Olanda - Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2
Fotbal: Franța - Irlanda de Nord, luni, 22:00, DGS 1
Formația lui Hansi Flick (61 de ani) a câștigat matematic titlul în La Liga, chiar în fața propriilor fani, după victoria cu Real Madrid, din etapa cu numărul 35, scor 2-0.
Catalanii s-au impus în ultimul El Clasico al sezonului, grație reușitelor lui Marcus Rashford (9) și Ferran Torres (18).
Luis Enrique, fericit după ce Barcelona a învins-o pe Real Madrid și a câștigat titlul în Spania
Gruparea blaugrana a ajuns la 91 de puncte în clasament și are 14 puncte avans faţă de ocupanta locului secund, Real Madrid.
Hansi Flick, care s-a aflat pe banca echipei catalane, a câştigat titlul chiar în ziua în care a aflat că i-a murit tatăl.
Victoria din El Clasico le-a adus celor de la FC Barcelona al 29-lea titlu din istorie, capitol la care doar rivala din Madrid o întrece, cu 36 de trofee.
În același timp, în Franța, PSG mai are de făcut un pas pentru a a fi încoronată din nou campioană, după ce a învins-o pe Brest cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în etapa a 33-a din Ligue 1.
Calificată săptămâna trecută în finala Ligii Campionilor, formația pariziană are un avans de 6 puncte faţă de următoarea clasată, Lens.
Imediat după meci, Luis Enrique (56 de ani) s-a interesat de rezultatul din El Clasico.
Antrenorul lui PSG a fost încântat, când a aflat că Barcelona s-a impus cu 2-0: a ridicat pumnul victoriei și a strigat "Haide!".
Luis Enrique a evoluat atât la Real Madrid, cât și la FC Barcelona
Mijlocaș dreapta la origine, Luis Enrique este un fost internațional spaniol, care a evoluat atât pentru Real Madrid, cât și pentru FC Barcelona.
Omul cu 62 de selecții în naționala Spaniei a jucat pentru "Albi" între 1991 și 1996 și pentru formația blaugrana între 1996 și 2004, când s-a retras.
Ulterior, Luis Enrique a pregătit-o pe Barcelona, între 2014 și 2017, interval în care a cucerit, printre altele, UEFA Champions League și două titluri în La Liga.
Meme-urile apărute după Barcelona - Real Madrid 2-0
Galerie Foto
FOTO Fiesta pe Camp Nou, după ce Barcelona a câștigat titlul în Spania
Galerie Foto
VIDEO Barcelona primește titlul de campioană a Spaniei 2025/2026
VIDEO Barcelona - Real Madrid 2-0
Clasamentul din La Liga, după Barcelona - Real Madrid 2-0
Etichete: real madrid , barcelona , luis enrique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O tânără de 18 ani din Cluj-Napoca ar fi fost drogată și agresată sexual la banchetul de absolvire...











































